Buzău: Bugetarii nu s-au raliat la greva declanşată de F.N.S.A.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Funcţionarii publici din Primăria Buzău şi angajaţii din Administraţia Fiscală a municipiului Buzău nu s-au raliat grevei de avertisment iniţiate marţi la nivel naţional de către Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie.

Totuşi, cei peste 5.200 de funcţionari publici din judeţ afiliaţi Federaţiei CNSLR Frăţia şi Sindicatului Columna se află acum în faza preliminară declanşării conflictului de muncă. “Noi suntem încă în faza de strângere de semnături în vederea declanşării sau nu a conflictului colectiv de muncă. După ce vom strânge tabelele de semnături vom hotărî ce vom face“, a declarat Cornel Radu, preşedintele filialei Sindicatului CNSLR Frăţia Buzău .

Astfel, cei peste 500 de salariaţi din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice din Buzău au derulat marţi o activitate normală .
Trebuie să muncim pentru a ne încadra în termenele stabilite de lege. Sunt mai importante acţiunile de colectare a banilor la buget decât greva”, spune directorul DGFP Buzău, Rodica Mocanu.

De asemenea funcţionarii publici din cadrul Direcţiei Economice a Primăriei Buzau au muncit  fără sincope. “Activitatea de la ghişee a funcţionat normal întrucât reprezentatul salariaţilor nu ne-a comunicat faptul că ne-am afla în grevă de avertisment”, a declarat Ion Gegea, şeful direcţiei economice din cadrul Primăriei Buzău.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite