Buzău: A plecat cu ștampila de vot în tocul pentru ochelari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii Secţiei 8 de poliţie rurală Râmnicelu, județul Buzău, au intervenit în această după-amiază pentru verificarea unei sesizări primite prin „112”, în care se preciza că un membru al unei secţii de votare din Colibaşi a plecat cu o ştampilă de vot fără a spune membrilor comisiei.

Preşedintele secţiei de votare a precizat poliţiştilor  că, imediat după ce aspectul respectiv i-a fost adus la cunoştinţă de către un observator, a contactat telefonic membrul comisiei de votare, iar persoana în cauză a revenit la secţie şi a predat ştampila, motivând că a luat-o din greşeală, în tocul de ochelari.

În momentul în care a revenit, preşedintele secţiei a solicitat preşedintelui Circumscripţiei Electorale Râmnicelu întreruperea procesului de vot pentru aproximativ 30 de minute, timp în care s-au numărat buletinele de vot şi s-au inventariat celelalte materiale destinate votării, fără a se constata alte nereguli.

După inventariere, a fost reluat procesul de votare. În cauză s-a întocmit dosar penal, iar poliţiştii Secţiei 8 de poliţie rurală Râmnicelu continuă cercetările.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite