Buzău: A făcut moarte de om chiar de ziua sa onomastică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crimă oribilă într-un sat din Buzău: o tânără de 22 de ani a fost măcelărită duminică noapte cu toporul de proprietarul casei în care intrase. Anchetatorii nu au putut stabili încă ce căuta femeia în casa bărbatului, dacă a intrat ca să fure, să-l sperie pe bărbat sau dacă fusese invitată chiar de către proprietar.

Vestea a îngrozit satul Costieni, comuna Ziduri. Ion Nedelcu, un localnic de 50 de ani, a ieșit în zori și i-a spus unei vecine să cheme poliția, fiindcă omorâse pe cineva noaptea trecuta. ”A zis Ion că are un mort în casă și cică să sun la poliție. Mi-a fost frică să mă uit și am dat telefon. La Poliție, la Ziduri, nu a răspuns nimeni și am sunat la 112. A venit și domnul viceprimar și a văzut acolo un om mort. Cică a tăbărât pe el și a crezut că e un strigoi”, mărturisește vecina care a anunțat poliția.

Când au sosit anchetatorii, femeia zăcea într-o baltă de sânge, cu trupul sfârtecat de lovituri de topor. ”Într-o locuință de pe raza satului Costieni a avut loc un conflict între o tânără de 22 de ani și un bărbat de 50 de ani, proprietarul locuinței, în urma căruia femeia a fost lovită în zona corpului și a capului cu toporul. Nu se știe cum a ajuns victima în locuința bărbatului”, spune comisarul șef Nicolae Zaharia, criminalist la IPJ Buzău.

Bărbatul de 50 de ani locuia singur într-o casă sărăcăcioasă. Nu a fost niciodată căsătorit și își câștiga pâinea lucrând croitorie. Sătenii spun că este un om liniștit, dar băutura i-a stricat viața. ”E un nepot din văr. Am auzit o femeie și de la viceprimar că a omorât pe cineva care intrase peste el în casă și zicea că e satana. Era un băiat repectuos. Locuia singur pentru că părinții i-au murit, are o soră judecător la Târgu Jiu, un frate mecanic la Buzău. Nu o cunoștea și de frică cică a omorât-o pe acea persoană”, spune Anastase Nedelcu, unchiul criminalului.

Bărbatul care ieri tocmai își serbase ziua numelui a fost reținut și luni va fi prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă. Din cauza gradului mare de alcoolemie, anchetatorilor le-a luat ore bune să-l poată audia. Chiar și așa, până acum nu au putut stabili ce căuta femeia în casa bărbatului: daca a intrat noaptea peste el să-l sperie, dacă a venit să fure sau dacă a fost chemată chiar de proprietar, pentru o partidă de amor.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite