Turism în sălbăticia munţilor Buzăului. Colţ de rai la Lacul Vulturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Dacă urci în munţii Buzăului, localnicii te sfătuiesc să nu ocoleşti Lacul Vulturilor, o zonă protejată situată la 1400 de metri altitudine de unde poţi admira toată valea. Se pot admira vulturii şi caprele negre, iar crestele oferă un peisaj sălbatic de neuitat.

Drumul din Chiojdu până la Lacul Vulturilor are 27 de kilometri. Îl poţi face pe jos în şase ore sau, dacă ai maşină de teren puternică, în aproape trei ore poţi ajunge pe creste. Lacul Vulturilor mai este numit de localnici şi Lacul fără fund. Legenda spune că un cioban şi-ar fi aruncat toiagul în apă şi l-ar fi găsit în mare.

Drumul este accidentat şi pune la grea încercare maşinile. Trebuie să fii atent la marcaje, pentru că poţi oricând să pierzi drumul, prea puţin umblat. Către creste copacii se răresc şi ţi se arată privirii culmile dezgolite în toată splendoarea lor. Drumul trece prin Poarta Vânturilor, locul unde se întâlnesc curenţii de aer puternici de pe toate crestele. De cealaltă parte a Vârfului Mălâia, la 1400 de metri altitudine, este Lacul Vulturilor.

Drumul accidentat, salvarea caprelor negre

De 30 de ani la cantonul de lângă lac, nea Cârdei este cel mai bun ghid, care spune că drumul dificil este secretul păstrării frumuseţii zonei. "A venit un neamţ la vânătoare şi i-am zis că îmi pare rău că drumul este aşa de prost. Ştiţi ce mi-a spus? Că atunci când o să avem drumuri bune, nu o să mai avem capre negre", a spus Teodor Cârdei, pădurar.

Turiştii vin aici să se bucure de liniştea locului şi de frumuseţea munţilor sălbatici. "Au fost nişte ATV-uri iar zgomotul motoarelor a speriat caprele negre şi nu am reuşit să le vedem", ne-a spus un turist.

image

În plus, la pensiunile de pe sălbatica Vale a Chiojdului găseşti ospitalitatea tipic românească. Ele sunt renumite pentru curele de combatere a stresului şi pentru felurile de mâncare tradiţională împrumutate de la ciobani şi de la vechii haiduci. Mielul haiducesc la groapă, iedul la ceaun, raţa leşească pe varză, produsele mocăneşti iuţi combinate cu ţuică mortală de Chiojdu fac deliciul gurmanzilor.

Un loc la o pensiune din zonă costă 100 de lei pe zi, tarif în care intră cazarea, trei mese, baie cu fân şi toată ospitalitatea gazdei.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite