Buget de criză alocat "Zilelor Buzăului"
0
Recesiunea economică îşi pune amprenta şi pe distracţiile buzoienilor. În acest an suma alocată pentru desfăşurarea Zilelor Buzăului a scăzut considerabil.
În acest an „Zilele Buzăului" vor primi buget de criză. Organizare evenimentelor artistice şi culturale din cadrul sărbătorii dedicate oraşului vor primi bani mai puţini faţă de anii anteriori. Din cauza crizei economice municipalitatea va investi în această acţiune doar 200. 000 de lei, faţă de anul trecut când suma a fost mai mare cu 100.000 de lei.
„Pentru toate activităţile am alocat 200.000 de lei, o sumă mai mică faţă de anul trecut, dar nu putem renunţa la o sărbătoare care deja a devenit tradiţie", ne-a spus Constantin Boşcodeală, primarul oraşului. „Zilele Buăului" se vor desfăşura în perioada 10- 26 aprilie, interval în care vor avea loc mai multe evenimente culturale şi artistice.
De asemenea cu această ocazie vor fi înmânate şi titlurile de cetăţean de onoare pentru care au fost propuşi Gheorghe Petcu şi Înalt Prea Sfinţitul Epifanie Norocel, iar pentru titlul de omul anului este nominalizată aceeaşi figură bisericească. Sărbătoarea va fi încheiată cu spectacolul din Piaţa Dacia, eveniment cu care buzoienii s-au obişnuit deja.
Cu această ocazie cu care vor urca pe scenă mai mulţi artişti români cunoscuţi.