Botezul cailor, în satele din Bărăgan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 6 ianuarie, când creştinii sărbătoresc Boboteaza, în satele din Bărăgan există un obicei rar întâlnit prin alte părţi ale ţării: botezul cailor. În judeţul Buzău, obiceiul mai rezistă doar în comuna Smeeni, unde caii sunt sursa de trai pentru numeroşi gospodari.

Tinerii au venit călare la biserică, din toate cătunele comunei Smeeni. După ce preotul a terminat slujba la altar, a ieşit afară pentru a sfinţi apa pentru oameni după care, cu mănunchiul de busuioc, a stropit cu agheazmă animalele aduse în curtea bisericii.

”Este obiceiul ca cu ocazia acestui mare praznic al sfințirii apei să vină tineretul din sat însoțiți de cai, pentru a li se face botezul. Este un obicei din străbuni, care se păstrează și astăzi”, declară preotul Mihai Mocanu, de la Biserica din satul Sălcioara, comuna Smeeni.

Ţăranii consideră că botezul cailor, tradiţie care se pierde în negura timpului, fereşte animalele de toate relele. Din bătrâni se ştie că animalele stropite azi cu agheazmă vor fi sănătoase şi de nădejde stăpânilor, tot restul anului.

După ce animalele au primit, cuminţi, botezul, a început parada călăreţilor, pe uliţele satului.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite