REPORTAJ Bisoca, un tărâm de poveste. Legendele spun că de aici a coborât ciobanul Bucur, întemeietorul de cetate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a afla povestea baciului Bucur, trebuie mai întâi să ajungi la Bisoca, un paradis suspendat la aproape o mie de metri altitudine, între munții Buzăului și ai Vrancei.

La Bisoca se ajunge după mai puţin de două ore de mers din oraşul Buzău. După ce străbatem 40 de kilometri din Valea Slănicului, ajungem la Vintilă Vodă, unde virăm dreapta pentru a traversa dealurile către Valea Râmnicului. Brusc, natura se răcoreşte, semn că ajungem la altitudini mari. Descoperim mai întâi pădurea cu lacuri, înțesată de cabane nerăbdătoare să-şi primească turiștii. Localnicii devin ghid turistic după un simplu "vă rog frumos" și ne îndrumă unde dorim.


Ne continuăm drumul către sat și prima grijă este să găsim loc de înnoptat. Știm că localnicii sunt ospitalieri și ne încercăm norocul la primul gospodar pe care îl întâlnim în cale. "Poftiți înăuntru. Să ştiţi că nu e ca la hotel, dar avem două paturi, totul e natural, din lemn", ne întâmpină nea Mitică Popa, noua noastră gazdă.


Ştim că ţuica de Bisoca este renumită pentru aroma, tăria dar şi culoarea sa. Întrebăm care este secretul licorii şi, în loc de răspuns, nea Mitică preferă să ne conducă la un cazan vechi de peste o sută de ani, care tocmai producea alcool. Bătrânul este primul care ne aminteşte de legenda ciobanului Bucur care ar fi sălăşluit prin văile dintre munţii Buzăului şi Vrancei.

Citiţi mai multe în săptămânalul ADS care apare în fiecare joi şi se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei la preţul de 0,90 de lei.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite