Bătuţi de soartă şi marginalizaţi de societate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bordurile sunt primele obstacole de care se lovesc persoanele cu dizabilități
Bordurile sunt primele obstacole de care se lovesc persoanele cu dizabilități

În judeţul Buzău peste 2000 de persoane cu handicap sunt condamnate la izolare din cauza lipsei adaptărilor. Ziua de 3 decembrie este destinantă persoanelor cu dizabilităţi din întreaga lume. Din păcate, însă, pentru oamenii cu probleme din Buzău, mai ales cei ţintuiţi într-un scaun cu rotile, este o zi ca oricare alta, în care se lovesc de obstacole şi înfruntă indiferenţa semenilor.

Mai mult decât atât sunt nemulţumiţi că nici măcar legile şi drepturile care le sunt destinate nu sunt respectate.

Legea spune că în calitate de cetăţeni cu drepturi depline, persoanele cu handicap beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi restul populaţiei. Au dreptul la demnitate, la tratament egal, la o viaţă autonomă şi la o participare deplină în cadrul societăţii. Foarte multe persoane cu dizabilităţi ne-au semnalat însă faptul că toate astea sunt doar vorbe, că nu se pot deplasa din cauza obstacolelor pe care le întâlnesc pe stradă, că mijloacele de transport nu sunt adaptate, că locurile de parcare sunt tot timpul ocupate de alte autoturisme.

"Vă rog să mă credeţi că eu nu pot să ies pe stradă. Scaunul meu nu este unul foarte bun şi nu pot trece de borduri. Mă răstorn tot timpul cu scaunul. Există ici-colo câte o adaptare la bordură dar sunt extrem de puţine. Nu putem să ocolim, iar dacă mergem pe stradă riscăm să dea maşinile peste noi. Nici cu autobuzul nu e mai uşor. Sunt acum cu platformă joasă dar niciodată şoferii nu trag lângă bordură ca să ne putem urca. Dacă ne ajută cineva, urcăm, dacă nu, aşteptăm următorul autobuz. Eu ies cam de trei ori pe lună din casă pentru că sunt prea multe obstacole de care nu pot trece. Lipsa adaptărilor mă obligă să duc o viaţă retrasă, să nu pot ieşi în societate", ne-a declarat Neculai Godeanu, un bărbat de 41 de ani care de 20 de ani îşi petrece viaţa într-un fotoliu rulant.

Persoanele cu dizabilităţi au încercat de nenumărate ori să semnaleze autorităţilor problemele pe care le întâmpină dar s-au ales numai cu promisiuni.

"Vin tot timpul la mine şi se plâng că nu se descurcă că nu pot intra în farmacii şi în magazine. Chiar eu am probleme când trebuie să intru în diferite instituţii. Am încercat de nenumărate ori să explicăm atât autorităţilor cât şi oamenilor că nu cerşim şi nu avem nevoie de mila nimănui. Am primit numai promisiuni. Vrem să ni se respecte drepturile, să ni se faciliteze accesul, să putem duce o viaţă normală pentru că asta suntem, oameni normali", ne-a spus Simona Andreiana, preşedintele asociaţiei Omenia, ea însăşi persoană cu dizabilităţi.

În judeţul Buzău sunt înregistrate peste 2000 de persoane cu handicap locomotor de gradul unu, care nu se pot deplasa decât cu fotolii rulante.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite