Bătaie pe pomană de Ziua Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Buzoienii s-au înghesuit la sarmale şi fasole
Buzoienii s-au înghesuit la sarmale şi fasole

Mii de buzoieni au participat astăzi la festivităţile organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României. Chiar dacă ceremonialul nu a fost diferit de cele din alţi ani, oamenii au venit cu mic cu mare în faţa Prefecturii, unde a avut loc parada militară.

Prin faţa publicului au defilat plutoane de militari de la unităţi din Garnizoana Buzău, de la Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene de la Boboc şi angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Parada militară a fost încheiată de fanfara militară, după care pe scena amplasată în faţa Prefecturii a urcat cunoscuta interpretă de muzică populară Irina Loghin ce a dat tonul petrecerii.

După paradă, îmbulzeală la mâncare

Mândria naţională nu a fost singurul motiv pentru care oamenii s-au înghesuit la fesivităţi. Intrată deja în tradiţie, masa de 1 Decembrie cu saramle, fasole, stropită cu ţuică fiartă, oferită de autorităţi a atras o mulţime de buzoieni. Tocmai această atracţie le-a dat de lucru jandarmilor mobilizaţi să asigure ordinea. Mulţi dintre cetăţeni au fost mai interesaţi de bucatele cu care erau aşteptaţi în corturile amplasate în zonă decât de defilarea militarilor şi chiar decât de spectacolul ce a urmat. Ei s-au aşezat în ordine la coadă ca să fie siguri că vor apuca o porţie de mâncare şi un păhărel cu ţuică, înainte de începerea festivităţilor. Toată ordinea a fost însă dată peste cap imediat după ceremonialul militar. Oamenii s-au înghesuit şi s-au îmbrâncit, iar jandarmii au reuşit cu greu să facă faţă mulţimii poftcioase, stârnită probabil de mirosul îmbietor de sarmale. Spiritele s-au mai calmat după câteva zeci de minute când buzoienii au înţeles că degeaba se îmbrâncesc.

Bătrânii în prima linie

 Bătrânii au fost cei care au sosit primii la corturile unde se serveau sărmăluţe, tradiţionala fasole cu ciolan dar şi ţuică fiartă. “Va rog să mă credeţi tată, că abia aşteptam să vin aici. Ştiam că o să ne dea bunătăţi şi de aia am venit. Mâncarea e bună şi aţa simţim ţi noi că e sărbătoare”, ni s-a confesat Mihai Ilioiu, un pensionar de 50 de ani. Oamenii nu au uitat nici astăzi de criza economică. Ei spun că tocmai acest lucru i-a împins să vină mai mulţi ca niciodată. “E bine, aşa ne mai adunăm şi noi am cu om. Uitaţi-vă câtă lume e aici. Criza asta nu ne mai dă pace şi o să ne lase şi fără o bucată de pâine. Azi, de bine de rău, plecăm sătui de aici dar de mâine ce facm?”, ne-a spus Ion Dumitrache, un buzoian care cu greu a mai apucat o porţie de mâncare. Cu mic cu mare, dar mai ales bunicii cu nepoţii au venit să mînânce bine şi să sărbătorească Ziua Naţională a României.


Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite