Au furat din Casa Domnului, dar au fost prinşi repede

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Furtul s-a produs în cursul săptămânii trecute
Furtul s-a produs în cursul săptămânii trecute

Doi tineri riscă să ajungă după gratii, după ce au fost descoperiţi ca fiind autorii unor furturi dintr-o biserică de pe raza comunei Cernăteşti. Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la furtul de obiecte bisericeşti abia duminică, după ce preotul a constatat cu nu are tot ce-i trebuie pentru slujbă.

Poliţiştii Secţiei 3 de poliţie rurală Berca au fost sesizaţi duminică dimineaţă cu privire la faptul că în perioada 1 – 4 decembrie, dintr-o biserică situată pe raza comunei Cernăteşti au fost sustrase o cădelniţă, trei candele, Sfântul Disc, două potire, Sfânta Steluţă, Sfânta Copie şi două cununii. 

În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, s-a stabilit că suspecţii sunt doi tineri din comuna Cernăteşti, în vârstă de 22, respectiv 26 de ani, ambii cunoscuţi cu antecedente penale, bunurile sustrase fiind găsite la domiciliul primului suspect.

Poliţiştii au început urmărirea penală împotriva lor pentru comiterea infracţiunii de furt calificat şi l-au reţinut pe tânărul de 26 de ani. Cercetările continuă, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor doi suspecţi.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite