Atenţie, încă zece radare pentru spaima vedetelor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de la Serviciul Rutier au primit zece maşini noi dotate cu radare performante. Jumătate dintre ele vor monitoriza traficul de pe drumurile naţionale. Vigilenţa poliţiştilor buzoieni care au lăsat-o chiar şi pe Ioana Băsescu fără carnet a fost mult îmbunătăţită.

Pe drumul Buzăului au rămas fără permise pentru exces de viteză zeci de personalităţi, inclusiv fiica mare a preşedintelui Traian Băsescu.

Poliţiştii se feresc să spună are dintre ei a transformat cele mai multe vedete în pietoni. Cert este că şeful lor, Vasile Nicolae, nu s-a dat niciodată înapoi să aplice legea ca la carte, chiar şi în cazul somităţilor. Modest, el preferă să vorbească despre ce va fi:  „Vor fi radare în cascadă peste tot şi la orice oră. Nu vom evita să ridicăm permisele celor are încalcă legea”, asigură şeful poliţiei rutiere, comisarul şef Vasile Nicolae. Comisarul este cel care a lăsat cele mai multe vedete fără permis.

Nume grele fără carnet

Ioana Băsescu deschide lista cu numele unor personalităţi pe care oamenii legii din Buzău le-au lăsat fără permis, pentru abateri în trafic. În 2005, Ioana s-a ales cu o amendă de un milion de lei şi permisul suspendat pe 90 de zile, pentru că rula cu 110 kilometri pe oră la volanul unui Land Rover, pe raza localităţii Limpeziş.

Tot în 2005 şi tot în dreptul localităţii Limpeziş, prezentatorul Antenei 1, Andrei Zaharescu, a fost înregistrat de radar cu un Citroen, cu 118 kilometri pe oră. A urmat Luminiţa Anghel.

În 2007, artista a fost surprinsă în trafic rulând cu o viteză de 155 de kilometri pe oră în afara localităţii Căldăruşanca. Oamenii legii nu au iertat-o pe vitezomană şi, pe lângă o amendă consistentă, au lăsat-o fără permisul de conducere pentru trei luni.

În acelaşi an, pe 1 mai, Pepe a fost prins de radarele din Oreavu gonind la volanul unei Skoda Octavia, pe E 85. Însoţit de Oana Zăvoranu, Pepe se îndrepta spre Focşani. Aceiaşi poliţişti care i-au suspendat permisul Luminiţei Anghel l-au sancţionat şi pe Pepe.

Agentul şef adjunct de poliţie Nicu Stoica se poate mândri cu cele mai multe permise reţinute de la vedete. „De zece ani sunt pe Drumul European 85 şi am oprit în trafic sportivi, cântăreţi, oameni politici şi vedete de televiziune. Sincer vă spun că niciodată nu am avut probleme cu aceştia, să opună rezistenţă sau să ameninţe”, ne-a declarat poliţistul.

Serea, transformat în pieton

Şi fostul arbitru FIFA Ionică Serea, care în februarie 2009 a fost prins băut la volan, a rămas fără permis. Serea a refuzat să i se ia alcoolemia, iar poliţiştii i-au întocmit dosar penal. "Am refuzat să suflu în fiolă pentru că mi-a fost teama sa nu fie infectată”, le-a declarat Serea, după incident, jurnaliştilor.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite