Asistenţii maternali renunţă la meserie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chelutielile tot mai mari cu întreţinerea copiilor aflaţi în plasament care apasă zilnic asupra asistenţilor maternali din Buzău precum şi grija zilei de mâine au generat un fenomen de dezertare fără precedent din sistem.

În ultimul an aproape 50 de asistenţi maternali care au avut contracte de muncă cu Direcţia pentru Protecţia Copilului din Buzău au ales să renunţe la această meserie, ce aduce o rază de speranţă celor 450 de micuţi daţi în plasament.

Şeful DGASPC Claudia Roşioru spune că numai în ultima lună nouă mame de împrumut au abandonat această meserie iar fenomenul pare greu de oprit. „Această situaţie pune presiune pe angajaţii care au mai rămas în sistem. Copiii care rămân fără asistent maternal sunt redistribuiţi altor angajaţi şi de aici apare un cerc vicios. Teama că salariile vor fi diminuate cu 25 la sută a amplificat fuga din sistem mai ales pentru angajaţii mai tineri care aleg să-şi găsească alte slujbe mult mai bine plătite” mai spune Claudia Roşioru.

Cu toate acestea sunt şi mămici care nu şi-ar putea imagina în ruptul capului că ar putea să-i abandoneze pe micuţii pe care îi au în întreţinere de câţiva ani, deşi greutăţile de zi cu zi din bugetul familiilor par tot mai greu de suportat.

Este şi cazul asitentului maternal Viorica Gheorghe din Buzău, care pe lângă propriul baieţel mai are în întreţinere alţi doi micuţi pe care îi îngrijeşte de mai bine de cinci ani.

Spune că o boală gravă cu care se luptă de câţiva ani dar şi ataşamentul pentru cei doi copii luaţi în plasament o fac să lupte în continuare pentru aceast loc de muncă. „Am un copil şi nu am niciun sprijin.Sunt ataşată de aceşti doi copii pe care îi cresc şi n-aş putea renunţa niciodată la ei. După ce m-am îmbolnăvit a trebuit să renunţ la meseria mea şi să mă angajez ca asistent maternal în urmă cu 10 ani.Colegele mele mai tinere pot renunţa dar pe mine la 47 de ani cină mă mai angajează?” se întreabă Viorica Gheorghe.

Reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului din Buzău mai cred că dacă acest fenomen va continua, tensiunile din sistem vor creşte şi asupra altor angajaţi care coordonează aceste activităţi.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite