Antonia Ioniţă este reporterul care a transmis din Infern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antonia Ioniţă
Antonia Ioniţă

Corespondentul televiziunii publice în Buzău, Antonia Ioniţă, a relatat pentru toată ţara despre câteva evenimente memorabile ale ultimului deceniu.

Pentru omul Antonia Ioniţă, întâmplarea de a fi la numai câţiva kilometri distanţă de explozia de la Mihăileşti sau într-o bază militară din Irak, în timpul unui atentat sinucigaş, poate că s-a numit ghinion. Pentru jurnalistul Antonia Ioniţă, însă, această coincidenţă s-a numit prilej de a-şi face meseria cum trebuie.


După terminarea facultăţii de matematică, Antonia a ajuns în învăţământ, unde a profesat timp de şapte ani. A simţit repede nevoia să schimbe ceva. De microbul televiziunii s-a molipsit imediat, de la colegii de la TV, pe care îi însoţea pe teren la diverse evenimente. După scurte colaborări cu redacţii locale de radio, televiziune şi ziare, Antonia a ajuns în 2001 corespondentul Televiziunii Române la Buzău, în echipă cu operatorul Dorian Ioniţă.


Cele mai grele probe de anduranţă profesională din cariera jurnalistei s-au îngrămădit într-un singur an, 2004. În ianuarie, când se întorcea de la Focşani, unde filmase festivităţile dedicate Unirii, a ajuns cu maşina pe câmp, din cauza poleiului.


Live despre tragedii


După numai o lună de la acest incident, Antonia a relatat despre un tragic accident de aviaţie, produs la Poşta Câlnău. Un elicopter de la Boboc s-a prăbuşit din cauza vizibilităţii reduse iar cei trei membri ai echipajului au murit. Atunci a transmis pentru prima oară prin intermediul unui car de emisie prin satelit.


A urmat la scurt timp o plecare în Irak, alături de militari ai Armatei Române. Era rotirea cadrelor din Irak iar Comandamentul 2 Operaţional i-a propus să însoţească Batalionul 3 Geniu, din Buzău, pentru a filma instalarea lor acolo.


„Plecasem din ţară de la minus 14 grade şi am aterizat după 6 ore la peste 20 de grade, apoi am purtat o vestă de 13 kilograme pe drumul dintre aeroportul Talil şi baza de la Al Hillah", spune Antonia.


Şederea în Irak nu a fost una tocmai liniştită. „În a şasea zi de la sosire, o bubuitură puternică s-a auzit din centrul bazei, la 200 de metri de dormitoarele noastre. Era primul atentat într-o bază aliată din Irak, soldat cu morţi din rândul localnicilor şi răniţi printre soldaţii unguri şi polonezi", îşi aminteşte Antonia.


Două autoturisme, unul încărcat cu 300 de kilograme de trotil, iar celălalt, cu 700 de kilograme, au spart parapeţii din jurul bazei şi au explodat în apropierea unui grup de oameni.


Evenimentul care a marcat-o cel mai mult a fost însă explozia de la Mihăileşti. „A fost şocant să văd un pompier plin de sânge care striga după ajutor, să îi văd pe Ionuţ Barbu şi Elena Popescu, colegii mei, sfârtecaţi de explozie, atâtea cadavre împrăştiate pe jos", povesteşte jurnalista.


Întrebări şi răspunsuri:


Ce gen de producţii TV îţi plac?
„Îmi place să fac reportaje de autor, în care să îmi pun amprenta, să le ofer oamenilor pe lângă informaţie, o încărcătură emoţională. Un astfel de reportaj am filmat la Oleşeşti, un sat fără copii, apoi în Vrancea, la Râmniceni, unde o femeie mergea la cimitir pentru a-şi ruga mama să o ajute să depăşească greutăţile vieţii".


Ce altă profesie ţi-ar fi plăcut să urmezi?
„Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş mai lua în calcul medicina. Mi-ar fi plăcut să salvez oameni singură, cu mâinile mele. Prin ce fac acum, încerc să dau o mână de ajutor arătând lumii nedreptăţile".

Ce îi place:
Îmi place foarte mult să gătesc, să stau cu soţul meu şi să mă uit la filme. Îmi place să ascult muzică, mai ales rock clasic, şi să călătoresc. Visul meu este să vizitez India. Şi Portugalia, ţară despre care am auzit că este populată de cei mai buni oameni.


Ce nu-i place:
Minciuna şi oamenii perverşi sunt lucrurile pe care le urăsc cel mai mult. Nu îmi place să se folosească cineva de mine, pentru a-şi atinge scopul. Ca jurnalist eşti mereu o ţintă pentru oportuniştii care văd în tine o unealtă a intereselor sale. Trebuie multă prudenţă pentru a nu cădea în acest păcat.

PROFIL


Născută: 3 iulie 1967, în Buzău
Ocupaţia: jurnalist, corespondent TVR în Buzău
Familie: căsătorită, un copil

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite