Alarmant: Opt din zece apeluri la 112 sunt false!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimul bilanţ al Serviciului „112” indică un număr foarte mare de apeluri false sau abuzive care încarcă activitatea dispeceratului şi uneori pun echipaje pe drumuri. În primele şase luni, Dispeceratul 112 din Buzău a primit 221.163 de apeluri iar dintre acestea, 78,83 la sută au fost false.

„Operatoarele sesizează din interviu că este apel fals însă au fost şi câteva cazuri, foarte puţine, în care s-a transmis apelul la agenţii iar echipajele au plecat inutil la intervenţii. Trebuie să se înţeleagă că aceste apeluri încarcă operatoarele iar în acel moment poate cineva care are nevoie de ajutor este nevoit să aştepte”, ne-a declarat Alin Poteraşu, de la Serviciul 112 Buzău. În primele şase luni, poliţiştii au descoperit şi sancţionat 25 dintre autorii apelurilor false.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite