Stiri din Buzau

VIDEO Apa râului Buzău se înnegreşte în aval de staţia de epurare

15 aprilie 2011, 09:51 |  Autor: Iulian Bunilă | 

Cuvinte cheie: buzău, adevărul, poluare,

 

Mai mulţi trecători pe digul dintre podul Vadu Paşii şi Balastieră ne-au sesizat apariţia unei pete de culoare gri închis în râu. Compania de Apă dă asigurări că staţia de epurare filtrează suficient însă recunoaşte că sporadic sunt depăşiri ale impurităţilor scăpate în râu şi asta din cauza agenţilor economici.

În sesizările acestora se precizează că, din când în când, în zonă se simte şi un miros puternic. Observaţia a fost transmisă mai departe autorităţilor competente, însoţită de fotografii care confirmă prezenţa petei negre în apele râului.

Direcţia Apelor Buzău – Ialomiţa, instituţia care administrează apele de suprafaţă, spune că deşi apa pare foarte poluată, în imaginile surprinse, buletinele de analiză actuale nu indică depăşiri alarmante ale cantităţii de reziduuri deversate în acel punct.



“Buletinele de analiză, care se fac la sfârşit de lună, indică sporadic depăşiri ale turbidităţii, însă reziduurile nu sunt periculoase faunei acvatice. Oricum, vom preleva noi probe în următoarele zile şi vom sancţiona gestionarul Staţiei de Epurare, dacă va fi cazul”, ne-a spus Adriana Petcu, director al Direcţiei Apelor Române Buzău  Ialomiţa.

Apa neagră care ajunge în râu vine, culmea, din staţia de epurare a oraşului, administrată de Compania de Apă Buzău. Potrivit conducerii acesteia, instalaţia de purificare funcţionează în parametrii săi normali.

“E proiectată să prelucreze 700 de litri pe secundă de apă reziduală, iar în ea nu intră în medie decât 350 de litri pe secundă, pentru că atât deveresează agenţii din zona industrială şi se preia din canalizarea oraşului. Apa este purificată suficient dar este închisă la culoare pentru că în reacţie cu aerul oxidează”, este răspunsul inginerului Dumitru Cristea, directorul tehnic al Companiei.



Tot acesta recunoaşte, însă, că nu de puţine ori au fost sancţionaţi de Apele Române, pentru depăşirea concentraţiei de suspensii care ajung în râu.

“Am avut o problemă, săptămâna trecută, cu fabrica de bere, din cauza căreia noi am depăşit concentraţia de suspensii deversate, cu un milligram pe litru. Noi am fost amendaţi de Apele Române şi la rându-ne am sancţionat mai departe, pentru că nu a fost vina staţiei de epurare. Din când în când, agenţii economici din zona industrială deversează peste cotele normale, mai ales la sfârşit de săptămână, între analizele noastre”, spune Cristea. 

Şi Garda de Mediu va face propriile măsurători privind gradul de poluare în apa râului. Staţia de epurare prelucrează ape reziduale de la fabrica de ulei, de zahăr, fabrica de bere şi de la populaţie. Teoretic, instalaţia de epurare, ajutată de reactivi, trebuie să reţină substanţele organice, detergenţii sau reziduurile petroliere, astfel încât cantitatea de impurităţi scăpate în râul Buzău să nu depăşească 25 de miligrame la litrul de apă deversată.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Buzau

    VIDEO Mii de buzoieni au petrecut Revelionul în Piața Dacia

    Buzau

    VIDEO Scandal la Urgenţele spitalului judeţean Buzău, în noaptea de Crăciun

    Buzau

    VIDEO Cum scapi de mahmureală? Cu zeamă de varză, murături şi iar băutură

    Staţie de epurare la Mina Lonea

    Compania Naţională a Huilei Petroşani a inaugurat ieri o nouă staţie de epurare a apelor me ...

    ATENŢIE: Apa potabilă se întrerupe astăzi în mai multe zone din Craiova. Citeşte aici care sunt cartierele unde oamenii vor rămâne pe uscat

    Compania de Apă Oltenia  va întrerupe alimentărea cu apă potabilă în Municipiul Craiova&nb ...

    VIDEO Aventură cu barca, pe râul Buzău

    Plăteşti 300 de lei şi trăieşti un weekend la maximă intensitate. Este moto-ul unui club de ave ...

    VIDEO Descindere într-un “cuibuşor de nebunii” din Buzău. Vezi ce obligaţii aveau prostituatele

    Mascaţii au descins joi în locuinţa unor proxeneţi din Buzău care racolau clienţi din baruri şi ...

    Primele amenzi pentru primăriile vinovate de poluarea râurilor

    Săptămâna aceasta și în prima parte a săptămânii viitoare, în Argeș se desfăşoară o amplă acţiu ...

    Angajaţii din Primărie încurcă lucrările de înlocuire a conductelor de apă din Iaşi

    Şefii Apavital se plâng de neînţelegeri cu municipalitatea ieşeană care îi amendează de fiecare ...

    VIDEO Copil dispărut în apele râului Buzău

    Concluzie tragică în cazul unui copil care a fot dat dispărut în cursul zilei de ieri: s-a înec ...

    Sute de buzoieni au participat la proiectul ”Ora Pământului”

    Peste trei sute de buzoieni, majoritatea tineri, au participat sâmbătă seara la evenimentul „Or ...

    Craiova: Canalul colector de la Sineasca va fi casetat. Locuitorii din zonă mai au de îndurat duhoarea până în 2012

    Craiovenii care locuiesc pe bulevardele Severinului şi George Enescu sunt nevoiţi să mai suport ...

    Străinii au trimis ajutoare pentru sinistrații din județul Buzău

    După ce săptămâna trecută un convoi de 15 camioane de ajutoare adunate de comunitatea chineză a ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole