Agricultorii se plâng de preţurile derizorii oferite de silozuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezamăgire printre cultivatorii buzoieni la final de campanile agricolă. Producţia subţiată cu mai bine de 20 la sută de calamităţi nu le acoperă nici măcar cheltuielile pentru înfiinţarea culturilor de anul viitor.

Agricultorii care au cultivat grâu,orz,orzoiacă şi rapiţă nu au putut recolta la timp, din cauza ploilor. În plus, se plâng şi de preţurile derizorii la achiziţia păioaselor, din cauza posibilităţilor limitate de stocare cu care se confruntă fermierii buzoieni.

În lipsa unor silozuri proprii în care să păstreze producţia până când engrosiştii oferă un preţ mai bun, cultivatorii au ajuns ca la final de campanile să fie nevoiţi să vândă la preţuri extrem de mici.


Grâul a fost preluat direct de la producător cu maxim 38 de bani pe kilogram iar orzul sau orzoiaca cu doar 40 de bani pe kilogram.


"Preţul nu este corect de mai mulţi ani iar acum producătorii dau faliment şi procesatorii prosperă. Suntem la mana engrosiştilor, pentru că grâul la ei a ajuns imediat la 70 de bani", a declarat Valeriu Călin, preşedintele Asociaţiei Profesionale a Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice din Buzău.


Cei de la Direcţia Agricolă spun că astfel de practici duc la abandonarea a tot mai multor terenuri cultivabile.

"Sunt foarte puţini producători care şi-au permis să păstreze marfa în condiţii de umiditate corespunzătoare şi din acest motiv nu au putut profita de preţurile corecte. Daca investeşti mai bine de două mii de lei pentru un hectar de grâu cultivat şi scoţi numai 1.500, este normal să te confrunţi cu un fenomen tot mai accentuat de abandonare a terenurilor cultivate", a declarat Ştefan David, şeful birouului de programe vegetale din cadrul DADR Buzău .

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite