Adina Moroşanu, psihologul situaţiilor de urgenţă
0
Iniţial şi-a dorit să fie un psiholog civil, dar acum acordă asistenţă psihologică pompierilor părtaşi la intervenţii complexe.
A urmat Facultatea de Psihologie, iar după finalizare s-a înscris şi la un master pe aceeaşi filieră. Pasiunea pentru acest domeniu i-a fost inspirată de către un prieten de familie de-al unchiului său. „L-am cunoscut în timpul liceului şi aşa de tare m-a impresionat având o personalitatea atât de puternică şi mi se părea că are un orizont de cunoaştere foarte mare şi un fel de-a pune problema şi atunci mi-am zis că aceasta este facultatea pe care vreau să o urmez”, ne-a spus Adina Moroşanu.
În scurt timp a început să se pregătească pentru psihologie ajutată de către cel care a îndrumat-o spre acest domeniu. „Facultatea de Psihologie este frumoasă, pot spune şi uşoară, însă atunci când faci practică ajungi să cunoşti oamenii, iar tipologiile pe care ţi le-ai fixat le vezi în ei. La început chiar ai obiceiul de a vedea într-un om ce ai învăţat la şcoală”, ne-a mărturisit psihologul.
Iniţial nu s-a gândit să fie psiholog în Ministerul Apărării Internelor, însă mama sa a aflat din presă de un concurs organizat pentru ocuparea postului de psiholog la Poliţia din Ialomiţa. A mers să susţină concursul că gândul că nu va fi admisă, însă a reuşit să să câştige postul şi să devină psihologul poliţiştilor din judeţul vecin.
„Când am ajuns psiholog în Poliţie, m-am dus cu nişte aşteptări care îţi sunt confirmate sau infirmate, acum depinde de aşteptările cu care te duci, dacă ele sunt foarte mari şi dezamăgirile sunt pe măsură, dar nu am avut parte de dezamăgiri. Într-adevăr există o anumită rezistenţă la ideea de psiholog de care m-am lovit pentru că oamenii pur şi simplu nu sunt pregătiţi şi nu mă refer doar la oamenii din MAI, ci în general mentalitatea românească nu e pregătită pentru ideea de psiholog. De cele mai multe ori însă am observat că nouă psihologilor din Minister ni se pune eticheta de psiholog egal test, însă aceasta este doar una dintre activităţi, iar testul este infailibil, adică poţi cunoaşte o persoană atât cât îţi permit instrumentele şi timpul tău ca şi profesionist”, ne-a spus Adina.
Acum, ca psiholog al ISU Buzău, acordă asistenţă psihologică pentru moral sau susţinere pentru cadrele care iau parte la intervenţii mai complexe. „Ulterior întoarcerii din misiune pentru un cadru este bine să aibă o întâlnire cu psihologul în cel mult trei zile de la data producerii evenimentului pentru a se descărca emoţional”, spune psihologul. Adina consideră că orice relaţie terapeutică trebuie să ducă la o schimbare sau la beneficii pentru fiecare dintre cei care apelează la ea.
Întrebări şi răspunsuri
Sunt bărbaţii reticenţi în a vorbi cu o femeie psiholog?
Nu ştiu dacă i-ar fi ajutat mai mult un bărbat sau o femeie psiholog. Eu m-am lovit de o rezistenţă din partea lor şi la început nu erau pe deplin lămuriţi cu ce se ocupă psihologul, dar s-au purtat cu condescendenţă. Iniţial nu ştiu ce atitidine să aibă, dar după ce ne cunoaştem mai bine la şedinţe, încep să se deschidă şi să purtăm discuţii libere.
Ce calităţi trebuie să aibă un psiholog care trebuie să înţeleagă stările emoţionale ale angajaţilor din MAI?
Ca terapeut trebuie să fii empatic la modul că trebuie să te transpui în situaţia afectivă sau psihică a celuilalt ca şi cum ai fi celălalt. Apoi trebuie să ai o disponibilitate fosrte mare de a asculta, o deontologie profesională la care să ţii şi tot timpul să ţii minte că etica ta e diferită de a celui din faţa ta.
Ce îi place?
Îmi place să călătoresc pentru că mă relaxează şi îmi place să savurez o mâncare bună cu soţul meu. Îmi plac momentele în care ai timp să stai numai tu cu tine şi cred că orice om într-un moment al zilei are nevoie să stea numai el cu el. Îmi plac oamenii autentici, buni profesionişti indiferent de domeniul în care lucrează, educaţi şi open minded.
Ce nu îi place?
Nu îmi plac oamenii cu două feţe şi făţărnicia. Nu îmi place să fiu pusă în postura ca, din cauza lipsei timpului fizic, să fac ceva deşi nu m-am documentat suficient sau nu m-am lămurit foarte bine într-o problemă.
Profil
Născută: 9 octombrie 1982, Slobozia
Ocupaţie: psiholog al ISU Buzău
Familie: căsătorită