Abandonul şcolar, temperat cu amenzi aplicate părinţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul încearcă să mai tempereze puţin fenomenul abandonului şcolar şi să mai facă un ban la buget, cu iniţiativa de a-i sancţiona pe părinţii care nu vor avea grijă ca odraslele lor să frecventeze şcoala, pentru a urma cele zece clase obligatorii.

Din această toamnă părinţii riscă să plătească amenzi echivalente cu până la cinci salarii minime pe economie dacă se dovedeşte că din vina lor copiii au rămas neşcolarizaţi.


"Amenzile vor fi aplicate, dar părerea mea este că nu le va plăti nimeni. Mai degrabă ar trebui să gândim o altă abordare atunci când facem planurile de şcolarizare pentru că efectiv nu se mai pot urma chiar toate cele 10 clase. Anul acesta ne-am propus să organizăm 200 de clase a noua şi am făcut doar vreo 170. Este clar că 17-18% dintre părinţii copiilor din mediul rural nu mai au bani să-i trimită la oraş, în clasa a noua", spune inspectorul şcolar general adjunct Onuţ Atanasiu, de la Inspectoratul Şcolar Galaţi.


Chiar dacă nu are dimesiunea fenomenului de la Galaţi, şi la Brăila, situaţia este asemănătoare. Specialiştii de acolo pun aceast abandon şcolar pe seama sărăciei care a trimis mii de brăileni în străinătate.


Aceştia şi-au luat cu ei şi copiii în Spania, Italia sau Turcia şi au lăsat astfel multe locuri libere în liceele din Brăila.


La Focşani, din cele 4.500 de locuri în licee pentru elevii care au absolvit opt clase, doar 3.700 vor fi ocupate de la toamnă şi nici acelea sigur.


În plus, în această perioadă de vacanţă la Inspectoratul Şcolar Vrancea au fost înregistrate peste 50 de cereri care îi vizează pe elevii care au absolvit clasa a opta şi care vor să migreze în străinătate.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite