Stiri din Buzau

A început demolarea pasajului de la Bisericuţa Copiilor

1 septembrie 2010, 10:40 |  Autor: Iulian Bunilă | 

Cuvinte cheie: buzău, pasaj, bisericuţa copiilor, subteran, concas,

Muncitorii de la Concas vor munci două luni la astuparea pasajului

Buzău

Muncitorii de la Concas vor munci două luni la astuparea pasajului

 

Lucrările de astupare a pasajului subteran din dreptul Catedralei Sfântul Sava, care nu a fost utilizabil niciodată, vor dura două luni.

Dacă la prima vedere, lucrarea e floare la ureche, specialiştii spun că vor avea mult de „pătimit” până când trotuarele vor fi aduse la forma iniţială, cea de acum 23 de ani, când s-a început construcţia pasajului. Dotaţi cu un pickhammer pneumatic şi un buldozer, muncitorii de la firma buzoiană Concas au început deja lucrările de astupare a celor două guri de acces în pasaj.

„Lucrarea e complexă şi constă în spargerea ridicăturii de ciment, apoi turnarea unei plăci din beton, cu armătură metalică, iar la final, asfaltarea zonei. La începutul lunii noiembrie, buzoienii nici nu îşi vor mai da seama că acolo a fost un pasaj”, a declarat Emanoil Neagu, directorul Urbis Buzău. 

Lucrarea la pasajul subteran a început în 1987 şi avea rolul să fluidizeze circulaţia pietonală o dată cu apariţia unui teatru, aflat atunci în stadiu de proect. Căderea regimului comunist a blocat toate iniţiativele administraţiei locale de până atunci iar după 1990 niciun edil nu a mai fost în stare să termine pasajul.

Acum, primăria se vede nevoită să investească 150.000 de lei în astuparea pasajului care a rezistat 23 de ani sub formă de şantier peren, în mijlocul oraşului.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole