A furat un autoturism şi a plecat la plimbare, fără să ţină cont că nu avea permis de conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost „dat de gol” chiar de maşina furată, pe care a avariat-o în momentul în care a ieşit din curtea locuinţei unde fusese parcată.   Marţi dimineaţă, în jurul orei 06.00, în timp ce acţionau în trafic pe DJ 102 H, în localitatea Amaru, şeful Postului de poliţie Amaru şi un agent de pază au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate, care prezenta avarii în partea stânga faţă.

În urma verificării documentelor de identitate, s-a stabilit că la volanul maşinii se afla un tânăr în vârstă de 20 de ani din judeţul Prahova, care nu are permis de conducere, fapt constatat în urma verificărilor efectuate în bazele de date.

Tânărul a fost condus la sediul Postului de poliţie Amaru, unde a recunoscut că maşina cu care se deplasa nu-i aparţinea şi fusese sustrasă în jurul orei 03.00, din curtea locuinţei unui bărbat din oraşul Mizil, judeţul Prahova. El a declarat că a profitat de faptul că autovehiculul fusese lăsat neasigurat, cu cheile în contact, cu privire la avarii precizând că le-a produs în momentul în care a ieşit cu maşina din curtea locuinţei persoanei vătămate.

Tânărul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere" şi părăsirea locului accidentului.

În ziua de 25.11.a.c., el va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău cu propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizare a instanţei în vederea arestării preventive.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii de investigaţii criminale pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspectului.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite