Stiri din Buzau

VIDEO 12 bolnavi au rămas în spitalul desfiinţat de la Pârscov şi mănâncă din mila localnicilor

4 aprilie 2011, 16:53 |  Autor: I. Bunila | 

Cuvinte cheie: buzau, spital, parscov, pacienti, abandon,

 

De câteva zile nu s-a mai făcut aprovizionare, magaziile au lacăt pe ele iar cei 12 bolnavi aflaţi în ultima fază a vieţii şi părăsiţi de rude au fost înghesuiţi în câteva saloane. Aşteaptă cu bagajele făcute ca dintr-un moment în altul să fie transportaţi către locuri încă necunoscute de ei.

La patru zile după închidere, spitalul Pârscov se încăpăţânează să trăiască. Încă 12 suflete îl mai ţin în viaţă, măcar câteva zile, până când se găseşte o destinaţie şi pentru aceşti pacienţi. Ultimul cu familie a plecat astăzi, cu o ambulanţă. „Avem un pacient pe care îl vom transporta la spitalul Pogoanele", spune şoferul unei ambulanţe.

Toate secţiile spitalului Pârscov sunt acum pustii, în afara celei pentru bolnavii aflaţi în ultima fază a vieţii. O asistentă a ales să aibă în continuare grijă de ei, fără să fie remunerată. „Mai avem 12 oameni aici în spital şi nu poţi să pleci să îi laşi aşa în grija nimănui. Dar problema e că nu mai avem alimente, nu ştim cu ce îi vom mai hrăni", spune o asistentă de la spitalul din Pârscov.

„Astăzi am mâncat nişte sarmale pe care ni le-au adus oamenii de aici din sat, sunt oameni cu suflet mare", mărturiseşte unul dintre pacineţii rămaşi în spital.

Cinci femei au fost mutate într-un singur salon, pentru a fi mai uşor îngrijite. Culmea, dorm direct pe saltea, pentru că le-a fost luată o parte din lenjerie pentru inventar.

Centrala termică în care s-au băgat mulţi bani în ultima perioadă funcţionează la cota minimă. Doar două zile va mai furniza căldură pentru pacienţii rămaşi. „Va trebui sp închidem centrala, să închidem tot şi să plecăm", spune centralistul.

Întregul personal al fostului spital Pârscov a fost redistribuit în această dimineaţă, urmând să ajungă mâine şi poimâine la noile locuri de muncă. Despre bolnavii nerevendicaţi de rude, nimeni nu a fost în stare să ofere o soluţie până în acest moment.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Buzau

    VIDEO Mii de buzoieni au petrecut Revelionul în Piața Dacia

    Buzau

    VIDEO Scandal la Urgenţele spitalului judeţean Buzău, în noaptea de Crăciun

    Buzau

    VIDEO Cum scapi de mahmureală? Cu zeamă de varză, murături şi iar băutură

    Guvernul şi Şcoala

    De astăzi, Guvernul Ponta se află la butoane. Gata cu interimatul, gata cu lamentările, gata c ...

    Spitalul Pătârlagele va deveni azil, iar cele din Pârscov şi Vintilă Vodă, secţii ale unităţii Săpoca

    Patru spitale din judeţ au fost vizate de către Ministerul Sănătăţii pentru desfiinţare sau pen ...

    Dezvăluirile unei proxenete: „Am exploatat 300 de femei în toată Europa“ VIDEO

    „Doamna Cristina“ povesteşte de după gratiile Penitenciarului Bacău cum a strâns o avere uriaşă ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole