Un profesor de la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”: 90 de ore în plus pe săptămână pentru corectarea testelor iniţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Adrian Enache, profesor al unui liceu din Capitală, a trimis o informare Parlamentului României în care arată, pas cu pas, care sunt slăbiciunile testelor iniţiale pe care au trebuit să le susţină toţi profesorii. Acesta explică faptul că un profesor are de corectat în jur de 360 de teste şi dacă alocă în jur de 15 minute la fiecare, ar trebui să muncească în plus, pe lângă cele 40 de ore deja în program, alte 90 de ore

„Depășirea cu mult a normei de lucru de 40 de ore pe săptămână conduce la epuizarea psihică  a cadrelor didactice cu efecte devastatoarea asupra calității actului educațional. Spre exemplu, un profesor care predă la 12 clase are de corectat 360 de teste a câte 3-4 pagini fiecare. Chiar dacă ai citi aceste teste ca pe un roman de 1000-1500 de pagini nu ai reuși să le parcurgi într-o săptămână. Corectarea în mod serios a unui astfel de test durează în jur de 15 minute. Prin urmare acest profesor ar trebui să aloce 90 de ore doar pentru corectarea testelor!”, explică dascălul.

Acesta mai acuză reprezentanţii ministerului că i-ar îngropa în hârţoage, asta după ce sistemul este şi aşa destul de birocratizat. „Discutarea fiecărui test în parte cu părinții fiecărui elev  va necesita cel puțin 5-10 minute, adică în total 30-60 de ore. Când își va pregăti acest profesor lecțiile? Ce putere va mai avea el să își realizeze lecțile în clasă? Când va mai participa la cursurile de formare și perfecționare? Cum și când va realiza celelalte atribuții pe care le are ca profesor?”, este nedumerit profesorul bucureştean.

Rezultatele testelor iniţiale desfăşurate după două săptămâni de la începerea anului şcolar urmează să fie centralizate ulterior şi vor reprezenta baza unei analize a situaţiei din sistemul de învăţământ.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite