Elevii învaţă să comunice prin “gâlceavă”. Teatrul vienez pentru copii face o altfel de educaţie pe scenă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

“Gâlcevile din Chioggia”, de Carlo Goldoni, în care actorii sunt copii şi adolescenţi, s-a jucat cu sala plină la Teatrul de pe Lipscani. Proiectul este iniţiat de Teatrul vienez pentru copii şi îşi propune să scoată din micii actori buni comunicatori şi oameni sociabili.

În sală e rumoare. Copii cu părinţi îşi fac loc pentru a-şi ocupa locurile. De altfel, liniştea nu s-a aşternut deloc în sala Teatrului  de pe Lipscani, ci s-a mutat din public, pe scenă. Nici nu avea cum altfel, când piese jucată este “Gâlcevile din Chioggia”, de Carlo Goldoni.

Galben, verde şi roz. Aşa sunt costumate cele trei tinere din Chioggia care caută să se mărite, ţinând cont de faptul că majoritatea bărbaţilor sunt plecaţi pe mare. Mai puţin Toffolo, interpretat de Daniel Posdărăscu, un licean care în restul timpului, ca şi pe scenă, dă ce are mai buni la concursurile internaţionale de informatică.

Galben, verde şi roz sunt şi culorile eşarfelor pe care Toffolo, Titta-Nane şi Beppe, cei trei tineri ce caută să se însoare. Cu toate că aceste elemente dau indicii despre cine cu cine ar urma să se căsătorească, certurile şi bătăile continue, intrigile şi bârfele par să nu se mai termine şi accentuează neprevăzutul. Elevii au intrat bine în pielea personajelor, astfel încât Checca un ţânc de fetiţă nu mai mare de clasa a V-a susţine sus şi tare că are 17 ani şi urmează să se mărite, n-ai cum să n-o crezi.

Buchetele mari de flori şi aplauzele au fost binemeritate. Copiii s-au aplecat ceremonios şi au mulţumit. Încă o reprezentaţie demnă de orice teatru profesionist.

Teatrul Vienez pentru Copii îi ajută pe toţi cei care-şi doresc, din 1994 încoace, să descopere arta spectacolului. Copiii şi tinerii învaţă tehnici de respiraţie, exerciţii de ritm, îşi exersează memoria şi atenţia, învaţă să lucreze în echipă, iar un studio realizat recent pe 126 de copii de opt ani arată că în cadrul activităţilor specific teatrului, anumite abilităţi cognitive-comportamentale cu până la 50%. Toţi copiii care doresc să fie pe scenă pot să se înscrie la Teatrul Vienez pentru Copii. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite