Apartamente la 40.000 de euro şi case de vacanţă pe alese. Vezi ce alte oferte sunt la Târgul Imobiliar Project Expo!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până duminică, bucureştenii pot afla în ce cartier sunt apartamente mai ieftine, cum să facă un credit şi care sunt cele mai avantajoase oferte de pe piaţa din Capitală la Project Expo. Intrarea este liberă iar programul târgului este de la 11.00 la 19.00.

Târgul se desfăşoară la Palatul Copiilor. Bucureştenii pretenţioşi pot să-şi cumpere apartamente pe două niveluri, cu o suprafaţă construită de 51 de metri pătrati la puţin sub 40.000 de euro. Cei care nu au bani decât de o garsonieră, pot da pe o garsonieră în Militari Residence 29.000 de euro şi pe un apartament cu două camere 44.200 de euro. Familiile numeroase pot să-şi cumpere apartamentul visat doar dacă au în cont peste 57.000 de euro.

Cei care vor să se retragă într-un loc mai liniştit, ofertele la case în Voluntari încep de la 850 de euro metru pătrat la Omnix Residence.
Două blocuri abia se ridică nu departe de aceasta zonă, iar la târg dezvoltatorul promite ca va face discounturi semnificative în funcţie de varianta de finanţare. Blocul Castranova are 38 de apartamente cu preţuri între 42.000 de euro şi 85.000 de euro.

Imobil Lunca Cernei este la doi paşi de Mall Plaza Romania şi este compus din 56 de garsoniere şi apartamente cu două camere al căror cost este cuprins între 45.000 şi 72.000 de euro.

Promoţie: cumperi apartamentul, primeşti bucătăria mobilată

Vitan Residence II, aflat şi el încă în construcţie, oferă cumpărătorilor care fac rezervări bucătării complet mobilate.
Şi pentru apartamentele din complexul Avalon Residence, din Tunari, dezvoltatorii vin cu o oferta specială, în condiţiile în care dintre cele 12 apartamente la care acum se lucrează la finisaje, mai sunt disponibile doar 3.

Oferte pentru sudul Capitalei

Sud Invest se axează vuine cu oferte pentru zona de sud a Bucureştiului. Un apartament cu doua camere şi o suprafaţa construită de 56 de metri pătraţi, situat într-un bloc nou din Şoseaua Berceni, costă la standul lor 40.000 de euro, cu locul de parcare inclus în preţ.
Imediat după graniţa Capitalei, în comuna Popeşti-Leordeni, un apartament cu o suprafaţă de 97 metri de pătraţi utili, respectiv trei camere, situat într-o vila, cu loc de parcare inclus şi grădină, costă 65.000 de euro.

Locuinţe eco, până la 89.000 de euro

Avangarde Rezidential vine cu oferte în trei ansambluri: Avangarde, Avangarde Home şi Avangarde Grande Village. Dar, pentru cei care preferă să locuiască într-o locuinţă ecologică, şi Centauri vine cu o soluţie. Complexul situat în apropiere de studiourile Buftea oferă vile construite din lemn masiv tratat împotriva dăunatorilor specifici acestui material, dar şi optimizate pentru a reduce riscul la diferite tipuri de dezastre (cutremure, incendii, inundaţii etc.). Preţul porneşte de la 79.000 de euro pentru o locuinţă la alb şi 89.000 euro pentru o casă la cheie.

Case la 30.000 de euro, în Ghencea

Proiectul Red House 3, lansat în luna august a acestui an, amplasat pe strada Prelungirea Ghencea nr. 37 în zona Prelungirea Ghencea, format din P+5E cu un număr de 58 de apartamente de doua camere, trei, patru camere, garsoniere. Preţurile pornesc de la 30.000 de euro şi difera în funcţie de suprafaţa şi etajul la care se află apartamentul.

Trendul anului: vilele, de la 300.000 la 625.000 de euro

Vikarma propune vizitatorilor o vilă P+1+M în Cernica-Brăneşti, cu suprafaţa construită de 570 de metri pătraţi, teren 1.000 de metri pătraţi. Pentru preţul de 300.000 de euro proprietarul acceptă inclusiv variante alternative de plată. O altă vilă cu adevărat de lux oferită de aceeaşi companie şi care costa 625.000 de euro are o suprafata de 334 de metri pătraţi, dar şi un teren de 640 de metri pătraţi + 130 de metri pătraţi.

Grand Imobiliar are de asemenea, zeci de oferte de vile, dar şi de apartamente noi sau vechi, precum şi terenuri.

Majoritatea cumpărătorilor de apartamente preferă locuinţele unde se pot face modificări

Potrivit unor studii realizate de organizatorii târgului, aproximativ 7% din cumpărători au bani lichizi în vederea achiziţionării unei proprietăţi, iar în ceea ce priveşte tipul construcţiei, 67% din cumpărătorii de apartamente noi preferă să aleagă locuinţe în care se mai pot face modificări, mai mari sau mai mici, de la alegerea finisajelor, până la recompartimentări.



București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite