În sfârşit a nins şi în Bucureşti!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După câteva zile de ger zdravăn, două luni de iarnă şi sărbători uscate, ieri a căzut prima ninsoare abundentă peste Capitală.Pentru câteva ore bune, în Capitală a nins viscolit. Dacă cei mici s-au bucurat, pentru şoferi prima ninsoare din acest an a fost un motiv de stres. 

De prima ninsoare din această iarnă s-au bucurat cel mai mult copiii. Parcurile din Capitală s-au umplut ieri după-amiază de micuţi care se băteau cu bulgări de zor. „Este frumos. Păcat că nu a nins de Sărbători, dar tot e bine pentru cei mici, care se joacă de când a început să ningă”, a declarat Viorica Stan, o mămică din Bucureşti. 

Trei kilometri  în jumătate de oră

Pe de altă parte, odată cu prima ninsoare au apărut şi problemele în trafic, înainte ca utilajele de deszăpezire să ajungă pe toate arterele Capitalei. „Am prins aglomeraţie în zona Obor-Colentina. Dar nu era atât zăpadă, cât mâzgă şi polei. Am făcut trei kilometri în jumătate de oră“, a spus Adrian Rusu, şofer din Capitală.

Reprezentanţii Primăriei Generale au dispus, ieri, la ora 14.00, aplicarea programului de deszăpezire pe urgenţa I, adică pe arterele pe care circulă mijloacele de transport în comun.

„Văd că maşinile de deszăpezire îşi fac treaba, însă ninsoarea asta m-a prins fără anvelope de iarnă”, a declarat Mircea Mihnea, un şofer care se afla ieri după-amiază în trafic pe o arteră din sectorul 1.

Cu toate acestea, şoferii nu au fost scutiţi de probleme. Dacă utilajele primăriilor de sector au acţionat pe străzile principale imediat după începerea ninsorii, pe străzile secundare deszăpezirea s-a făcut după ora 18.00.

„Am ajuns în Crângaşi pe la ora şapte şi era destul de aglomerat.  De acolo am mai făcut o jumătate de oră pâna la Lujerului“, a spus Mihaela Marin, care locuieşte în cartierul Militari din sectorul 6.

În luna noiembrie, primarul general Sorin Oprescu a promis că în acest an deszăpezirea în Bucureşti nu va dura mai mult de opt ore. El a mai precizat atunci că pe străzile Capitalei vor acţiona 500 de utilaje.

Ger în tot weekendul

Meteorologii spun că gerul va continua în zilele următoare, dar ninsori vor mai  cădea numai în zonele nord-estice ale ţării. Astăzi maximele termice nu vor trece de pragul de zero grade, iar vremea va continua să fie geroasă noaptea şi dimineaţa. Minimele termice ar putea coborî sub -25 de grade în zonele centrale.

S-a circulat cu dificultate pe toate arterele

Din cauza ninsorii, s-a circulat cu dificultate în special pe marile bulevarde iar zăpada aşezată pe carosabil şi vizibilitatea redusă le-au dat şoferilor mari bătăi de cap. Poliţia rutieră recomandă ca înainte de a pleca la drum să verificaţi starea tehnică a maşinii şi să adaptaţi viteza de deplasare la condiţiile de drum. Bucureştenii pot anunţa problemele privind deszăpezirea la numerele de telefon 021.305.55.50 sau la 0800.800.882.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite