56 de secunde care au dărâmat Bucureştiul

Şeful Statului Major al Pompierilor militari din acea perioadă, Eugen Epure, rememorează acele 30 de zile de cazarmă, cât a participat la salvarea celor aflaţi sub ruine.

 „În seara zilei de 4 martie în jurul orei 21 şi 30’, a avut loc un puternic cutremur de pământ, care a afectat o serie de zone ţării”, scria pe prima pagină ziarul „Scînteia” de sâmbătă, 5 martie 1977, alături de decretul cu privire la instaurarea stării de necesitate, semnat de Ceauşescu.

Cele 56 de secunde, la 7,2 grade pe scara Richter, au transformat Capitala într-un uriaş teatru de ruine, iar blocurile Nestor, Casata, Dunărea, Scala şi Continental s-au chircit în dealuri de moloz. Bucureştiul a adunat 70% din pierderile determinate de cutremur. 1.391 de bucureşteni şi-au pierdut viaţa sub zidurile prăbuşite, iar alţi 7.596 au fost răniţi. Şeful de stat major al pompierilor bucureşteni de atunci, Eugen Epure, acum general de brigadă în rezervă, a fost cel care a condus echipele de pompieri. „La ora aceea mă găseam acasă cu soţia şi cu una din fiicele mele, ne-am aşezat sub o grindă iar după ce s-a potolit am plecta la datorie. M-am întors după 30 de zile, după ce s-au lichidat toate consecinţele”, îşi aminteşte generalul Epure, pe atunci colonel. El a coordonat cele 12 puncte de lucru, de la organizarea echipelor şi dispunerea acestora în teren până la organizarea puţinelor dotări pe care le aveau pompierii militari la acea vreme şi la implicarea efectivă în operaţiunea de salvare. „La misiune au participat peste 800 de militari, 120 de maşini de luptă şi 32 de autoscări. Cei care şi-au adus aportul diun plin la operaţiunea de salvare au fost voluntarii, omul simplu. Pompierii şi-au dat silinţa, însă cu mijloacele rudimentare pe care le aveau nu puteau face faţă. Strecurau apă cum puteau printre dărâmături ca să ajungă l atoată lumea”, mai povesteşte Generalul, la 80 de ani pe care-i are acum. Nu ar ezita să-şi dea şi viaţa la vârsta sa, dacă s-ar mai confrunta cu o situaţie de acest gen.

O aromă care i-a salvat viaţa

Vineri, 4 martie, ora 21.21. Gheorghe Florescu era comerciant de cafea la magazinul „Avedis” de pe Hristo Botev nr.10. El purta pe umeri grija „Templului cafelei”, a cărui soartă avea să se schimbe în acea zi. Cafeneaua funcţiona în clădire cu Securitatea, iar ofiţerii urmau să decidă, în seara zilei de 4 martie, închiderea prăvăliei, pentru că îi deranja aroma cafelei. „Am închis cafeneaua la 21.15, deşi trebuia s-o închid la 21.30. M-am urcat într-un taxi şi am plecat. Eram la stop la intersecţia Bulverdul Republicii cu strada Traian. În acel moment aud nişte pocnete, trosnete, iar maşina se zgâlţâie uşor”, spune Gheorghe Florescu. Primul lucru pe care l-a făcut a fost acela de a verifica dacă familia sa este bine, apoi s-a întors în Hristo Botev.

„În locul blocului era un maldăr de moloz, de dărâmături de înălţimea primului etaj. Domnea o linişte mormântală, nici un zgomot, nici un strigăt de ajutor. Muriseră toţi. Lângă vitrina tutungeriei se afla cadavrul doamnei Moldoveanu, intact. Bătrâna doamna era moartă, goală puşcă în cada apartamentului care se prăbuşise”, îşi aminteşte el, după 32 de ani.

Zece zile de viaţă

Cutremurul din 4 martie 1977 a fost pentru generalul Epure cel mai complex şi greu examen din cariera sa de militar, dar l-a încercat şi ca om, văzând în jurul său tragedia atâtor oameni. „La Colonade era o mamă deznădăjduită care a stat acolo zile în lir, ştiind că fiul ei era la un bar. Când a venit Ceauşescu şi a spus să se niveleze cu buldozerele s-a aruncat la picioarele lui şi a insistat să i se caute copilul printre dărâmături. Era un băiat din Drumul Taberei. L-au căutat şi, după zece zile, l-au găsit în viaţă”, povesteşte Eugen Epure.