Criza de perspective

Toată lumea vorbeşte despre criza financiară, dar nimeni nu pomeneşte nimic despre criza de perspective. Mai grav decât o reducere a veniturilor, o tăiere din salarii şi pensii, este starea de confuzie şi lipsa de speranţă pe care o trăiesc categorii întregi de profesionişti, alţii decât bugetarii. Dar ei nu fac grevă, nu urlă în stradă, aşa că drama crizei lor trece neobservată.

N-aş vrea să fiu în pielea vreunei persoane care se pomeneşte cu reducerea veniturilor. Dar, parcă, mai mult mi-aş dori să nu fiu în pielea unui tânăr care luna aceasta termină facultatea şi care păşeşte pe o piaţă a muncii, practic, complet blocată. Proaspeţii absolvenţi de anul acesta sunt puşi în faţa unei încercări despre care nimeni nu vorbeşte. Sunt domenii întregi închise ermetic, unde nu se vor mai face angajări multă vreme de acum încolo.

În joburile care, altădată, erau destinate începătorilor acum lucrează persoane cu experienţă de ani buni în domeniu, care, puse în faţa demiterii, au ales un salariu derizoriu şi un statut incert de colaborator. Mai bine puţin decât nimic.

Şi nu numai proaspeţii absolvenţi sunt în criză de perspective, ci şi cea mai mare parte a profesioniştilor de primă mână. Sunt oameni care fie au funcţii de conducere, fie simple funcţii de execuţie, dar care sunt adevăratele motoare ale companiilor pentru care lucrau. Mereu implicaţi, total dedicaţi meseriei lor, ei sunt cei cărora le datorăm întregul progres al ultimilor 20 de ani. Pentru aceşti oameni, principala motivaţie este întotdeauna alta decât banii şi funcţiile, principala motivaţie ţine de provocările profesionale pe care le oferă profesiile lor. Odată cu criză financiară, mulţi dintre ei s-au pomenit în faţa unei singuri provocări, supravieţuirea. Or ei nu ştiu să supravieţuiască, ei au ştiut întotdeauna să facă altceva şi mai mult de-atât.

Pentru proaspeţii absolvenţi, dar şi pentru adevăraţii profesionişti, criza nu înseamnă o reducere de 25% a veniturilor, ci o reducere de 100% a perspectivelor.