GALERIE FOTO Nunţi si ospăţuri la Muzeul Satului. Vezi cum arată satul cel nou din buricul Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste două săptămâni, în ziua în care Muzeul Satului împlineşte 75 de ani, va fi inaugurat „satul nou". Este vorba despre zona extinsă a muzeului unde se vor găsi, pe lângă gospodării vechi chiar şi de trei sute de ani, o biserică unde se vor oficia cununii, un han cu bucate tradiţionale, precum şi ateliere meşteşugăreşti.

Reprezentanţii Muzeului Satului „Dimitrie Gusti" au făcut demersuri, încă de anul trecut, pentru a finaliza lucrările în zona extinsă de muzeu, de aproape 3, 5 hectare. Obiectivul proiectului este acela de a amenaja un loc în care să prindă contur, cât mai real, viaţa satului tradiţional românesc.

image
image
image

Click pe imagini pentru galerie foto

Casele şi gospodăriile din satul cel nou sunt foarte vechi, unele chiar de la începutul secolului al XVIII-lea. În plus, aici, vor fi amenajate două alei deosebite. Una dintre ele va fi Aleea Minorităţilor, o alee pe care vor fi doar case de şaşi, turci, evrei dar şi huţui. A doua se va numi Aleea Meşteşugarilor şi Ocupaţiilor şi va fi locul în care vizitatorii pot vedea cum muncesc olarul şi fierarul.

image
image

Click pe imagini pentru galerie foto

Tot pe această alee a muzeului din aer liber, curioşii vor putea admira un teasc pentru stors ceară şi, lângă el, casa apicultorului. „Vom aduce şi cabana silvicultorului. Jos, la parter, sperăm să putem face o expoziţie cu capcane de vânătoare", a spus Paulina Popoiu, directorul general al Muzeului Satului „Dimitrie Gusti" din Bucureşti. 

Nunţi şi slujbe la bisericuţa din 1906

image

Întreaga zonă extinsă ce va fi inaugurată în 17 mai va fi o zonă destinată activităţilor de orice fel, o zonă interactivă în care majoritatea spaţiilor vor avea o utilitate. „În momentul acesta, acolo vom dezvolta o parte vivantă a muzeului. Biserica va fi funcţională după ce o resfinţim, pentru a putea face nunţile pentru care avem atâtea solicitări. Din când în când o să invităm preoţi care o să ţină liturghia", a explicat Paulina Popoiu. Astfel, cuplurile care vor dori să îşi lege destinele într-un cadru specific românesc vor putea face asta în bisericuţa de lemn din zona extinsă a muzeului satului, construcţie ce datează din 1906.

image
image

Click pe imagini pentru galerie foto

Masa se va lua la han

Pe lângă casele vechi şi gospodăriile aduse din toate colţurile ţării, în „satul nou" muzeografii au în plan să amplaseze şi o şcoală ce va fi adusă din localitatea Dara, comuna Chietroasele, judeţul Buzău. Şcoala va fi un spaţiu ce va putea fi utilizat pentru activităţi interactive, instructive, pentru copii şi tineri.

image

Click pe imagine pentru galerie foto

Gurmanzii se vor putea delecta şi ei cu delicii româneşti pregătite în mod tradiţional la hanul ce urmează să fie amplasat aici. Muzeografii fac studii şi analizează diferite construcţii pentru a vedea care este mai potrivită. „Întotdeauna selectăm ce este reprezentativ pentru o zonă sau chiar pentru întreaga ţară", a spus Ala Movileanu, muzeograf. Hanul va funcţiona după programul muzeului.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite