Bucureşti: Al doilea muncitor prins sub valul de pământ a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un val de pământ s-a prăbuşit peste doi muncitori care lucrau în zona Romexpo. Valentin Neaţă, de 30 de ani, din Teleorman, a fost scos la suprafaţă şi dus la spital. După câteva minute pompierii au scos de sub pământ şi trupul lui Marian Marius Guriţă, tot de 30 de ani. Din păcate, acesta a murit.

"După ce i-am descoperit faţa celui de-al doilea muncitor, i-am pus masca de oxigen. El decedase, dar am sperat că se mai poate face ceva", a declarat Andra Onofrei, purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

"Din păcate cel de-al doilea muncitor a decedat", a declarat prefectul Capitalei, Mihai-Cristian Atănăsoaie. "Din nefericire, nu au învăţat nimic de la accidentul petrecut în urmă cu o lună la Băneasa", a adăugat el.

În momentul în care au fost prinşi sub pământ, cei doi muncitori făceau săpături pentru drenaj pentru canalizare. "Ar fi trebuit ca malul să fie securizat înainte ca ei să coboare în groapă", a precizat prefectul.

La locul accidentului se află trei auto speciale, trei echipe SMURD şi o maşină a medicului de urgenţă. Şanţul avea o adâncime de aproximativ trei metri.

Muncitorul transportat la spital are o uşoară contuzie la şold.

Echipajul de pompieri care a încercat să îi salveze pe muncitori este acelaşi cu cel care a stins incendiul de la clădirea Millenium Business Center, izbucnit azi-noapte. 

Firma care construieşte în zona Romexpo are autorizaţie de lucru, spun reprezentanţii POliţiei. Pentru moment, lucrările pe şantier au fost suspendate.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite