Judecătoarea Maria David, de la Curtea Supremă, a fost trimisă în judecată de către DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maria David, arestată pentru trafic de influenţă, a încercat să-l scape pe omul de afaceri Petru Blanda de pedeapsa de trei ani de închisoare cu executare. Judecătoarea a fost trimisă în judecată, astăzi,  de către procurorii anticorupţie.

Din interceptările procurorilor reiese că jduecătoarea Maria David vroia să intervină la un complet de judecători, care să-l scape pe Blanda de închisoare. În aceeaşi înregistrare, Maria David a făcut referire şi la ajutorul acordat de judecătoare omului de afaceri, în anul 2009, în cazul unei contestaţii în anulare.

Instanţa supremă a redat această înregistrare în motivarea deciziei prin care a emis mandat de arestare preventivă pe numele judecătoarei Maria David.

Procurorii anticorupţie au reţinut-o, în 28 februarie 2012, pe judecătoarea Maria David, pentru că ar fi pretins 200.000 de euro de la o persoană pentru a interveni pe lângă foştii săi colegi de la Curtea de Apel Ploieşti să admită o contestaţie pentru anularea unei condamnări.

Firma lui Petru Blanda, abonată la contracte cu statul

Petru Blanda, care a denunţat-o pe judecătoarea Maria David, pentru că i-ar fi cerut mită 200.000 de euro este un om de afaceri prosper. Acesta controlează firma Ecprod SA, din Târgoviste, specializată în construcţii civile şi industriale.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite