1.200 de locuri noi la grădiniţă, în sectorul 6

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria sectorului 6 a inaugurat astăzi o nouă unitate de învăţământ preşcolar construită în incinta Grădiniţei nr. 41, din strada C-tin. Titel Petrescu nr. 12.

Este vorba despre un corp nou de grădiniţă, format din subsol, parter și două etaje. Clădirea dotată cu echipamente de ultimă generație are o suprafață construită de 713 de metri pătraţi și desfășurată de 2.972 de metri pătraţi.

Noua grădiniţă este anvelopată termic, iar ca element de noutate, încălzirea generală este introdusă în pardoseală. Sistemul de încălzire şi preparare a apei calde menajere este asigurat de panouri solare de ultimă generaţie.

În plus, aceasta mai este dotată și cu un bazin de apă pentru incendiu, conectat la un sistem de hidranţi exterior şi interior, cu sistem de detecţie şi avertizare la incendiu, sistem audio centralizat în spaţiile unde se desfăşoară activităţi, precum şi cu un spaţiu de apărare civilă pentru tot personalul grădiniţei, inclusiv pentru copii.

Prin darea în folosinţă a noii grădiniţe vor fi asigurate în plus opt până la 12 grupe de copii, ceea ce înseamnă un număr de aproximativ 300 de locuri.

Investiţia totală se ridică la aproximativ 9 milioane de lei şi a fost derulată cu fonduri alocate prin Hotărâri ale Guvernului României, dar şi cu fonduri de la bugetul local. În plus noua gradiniță este prima din România care beneficiază de un astfel de sistem de încălzire şi preparare a apei calde menajere.

Până în acest moment în sectorul 6 au fost mansardate 14 gradinițe, obtinându-se, în ultimii patru ani, un număr de aproximativ 3.500 de locuri noi. Astfel, toți copiii din Sectorul 6 cu vârste de grădiniţă au un loc asigurat într-una dintre unităţile preşcolare administrate de primărie. Mai mult, alte trei noi corpuri de grădiniţe cu un numar total de 900 de locuri, vor fi date în folosință până la sfârșitul acestui an.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite