Gheorghe Burnei, salvatorul copiilor de la Marie Curie

CARIERĂ Profesorul universitar specialist în ortopedie pedriatică a salvat mii de copii în cei 33 de ani de carieră. Multora dintre micuţii care au ajuns pe masa sa de operaţie nimeni nu le-a dat vreo şansă. El însă i-a salvat!

La ceas târziu de seară, într-o zi de vineri când toată lumea e deja în weekend, profesorul universitar Gheorghe Burnei, medic primar chirurg la Spitalul de Copii „M.S. Curie“ din Bucureşti, şeful Clinicii de Chirurgie Ortopedică Pediatrică, este încă la birou. Ne primeşte amuzat de ideea de a da un interviu nu despre impresionanta sa carieră, ci despre drumul pe care l-a parcurs din satul său natal Vulcana-Pandele, din Dâmboviţa, până pe cea mai înaltă treaptă a medicinei mondiale.

A vrut să fie doctor din şcoala generală

Îşi aminteşte cu plăcere satul unde s-a născut, la 21 septembrie 1952. „Din şcoala generală am vrut să fiu doctor, pentru că îi vedeam pe aceşti medici ca pe nişte supraoameni. Dar este dificil de crezut că de acolo am ajuns aici. Chiar am avut, la un moment dat, convingerea că drumul meu se va opri înainte de a ajunge medic“, spune profesorul.

A fost un copil studios, pentru că numai aşa ar fi avut şansa de a face altceva decât minerit şi agricultură. „Pe vremea aceea Vulcana-Pandele era un sat. Se afla pe malul drept al Ialomiţei şi pe malul stâng al unui râu, Vulcana, de unde i se trage şi numele. Era o localitate mică, cu oameni muncitori, care desfăşurau din greu o muncă dificilă, minerit, şi mai făceau agricultură, pentru a putea supravieţui“, îşi aminteşte chirurgul.

Un preot l-a făcut să aibă grijă de copii

Trei oameni care au trecut la un momentat prin viaţa profesorului l-au ajutat, fiecare în alt fel, să-şi aleagă drumul în viaţă. Primul a fost un preot, ceilalţi doi au fost medici: regretatul profesor Alexandru Pesamosca şi medicul Florin Popa, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila“. „Duhovnicul familiei noastre, preotul Popescu, care era din Teiş, zicea, cu harul pe care i l-a dat Dumnezeu, că atunci când reuşeşti să salvezi un copil este mult mai important decât atunci când salvezi un adult, pentru că redai viitorul tuturor“, poveşteşte Gheorghe Burnei.

Replica preotului i-a rămas în minte prichindelului de atunci, care s-a hotărât că vrea să fie medic de copii. Şi nu s-a lăsat. A învăţat foarte bine, ca să poată merge la liceu la Târgovişte.

Cât pe ce să ajungă strungar

„Am terminat şcoala generală de la Vulcana, dar după absolvirea ei, eu doream să ajung la facultate, în mod special la Medicină. Însă toţi din familia mea doreau să mă vadă un meseriaş foarte bun, că aşa se purta în localitate, toţi erau respectaţi. La Târgovişte, era la periferie Grupul Şcolar Industrial şi toţi îşi doreau să ajungă acolo, mari meseriaşi, strungari, frezori, muncitori apreciaţi că fac ceva “, spune profesorul.

Dar n-a fost să fie aşa, pentru că atunci când a fost să se înscrie la liceu, s-a oprit în centru, la Liceul Economic. „Mă gândeam că trebuie să fac un liceu în urma căruia să am asigurată şi şansa de a merge la facultate, dar şi aceea de a avea o diplomă ca să-mi mulţumească familia. Adică să am o specializare dacă cumva nu voi reuşi să ajung la Facultatea de Medicină. Şi atunci m-am înscris la Liceul Economic, unde se făceau cu predilecţie studii medii în domeniul economiei“, mărturiseşte chirurgul. 

A avut bafta de profesori buni, dar alegerea sa avea s-o plătească.
„Era un liceu în care se studiau noţiuni de cultură generală la fel ca şi la celelalte «Teoretice» şi un liceu în care studiau, la nivel mediu, şi probleme de economie, de drept, de finanţe şi credite, de analize economice, toate pentru a pregăti economişti cu studii medii pentru zona locală. La Facultatea de Medicină ca să ajungi acolo pe vremea mea trebuia să fii pregătit în domeniul chimiei, fizicii şi biologiei. La noi, la Economic, biologia se făcea la un nivel submediocru, motiv pentru care a trebuit să învăţ de unul singur. Întâmplarea a făcut ca o doamnă profesor, doamna Ionete, Dumnezeu să-i dea viaţă lungă şi sănătate, să vină ca profesor de anatomie şi am făcut împreună jumătate din anatomie la un nivel ridicat şi asta mi-a folosit foarte mult. La Chimie am avut-o pe doamna profesor Lungeanu, care înfiinţase un cerc de chimie, unde pe mine mă pusese responsabil, având în vedere pregătirea temeinică pe care o aveam.  Am avut la dispoziţie doi profesori care, în ciuda preocupărilor din liceul economic, m-au susţinut în această orientare, pentru că ştiau că vreau să fac Medicina. La fizică a fost ceva mai greu, pentru că la admitere se cereau fizica atomică şi nucleară şi căldura, iar noi aveam în programa şcolară mecanica. atrebuit, bineînţeles, să învăţ mecanica, pentru că altfel nu terminam liceul şi să învăţ de unul singur fizica atomică, nucleară, moleculară şi căldura“, îşi aminteşte Gheorghe Burnei.

A terminat liceul cu brio, dar la Medicină n-a intrat din prima. Asta pentru că la Liceul Economic biologia se studia sumar, iar la fizică se făcea doar partea mecanică. Anul care a urmat a învăţat pe rupte şi s-a văzut, pentru că a intrat printre primii la Facultatea de Medicină „Carol Davila“ din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1978.
„Cu aceste dificultăţi am dat examen, dar n-am reuşit să intru din prima, motiv pentru care am mai aştetat un an. Am plătit tendinţa mea şi dorinţa de a face două lucruri în acelaşi timp, pentru mine şi pentru familia mea, cu un an de aşteptare. A fost un an în care am învăţat încontinuu noţiuni care pentru mine erau fundamentale şi erau noţiuni de bază pentru meseria mea. Am revenit, am luat cu brio, fără niciun fel de problemă. De data aceasta am bătut la porţile facultăţii fără nicio temere şi fără emoţii şi m-am orientat iniţial spre această direţie, spre pediatrie. Am vrut pediatria din start“, explică distinsul profesor.

N-a avut timp de distracţii

Primii ani de facultate sunt cei mai grei. Atunci acumulezi informaţia de bază care este absolut necesară în ceea ce vei face mai departe.
„Am început facultatea cu dificultăţile pe care le întâmpină un student în anul 1, mai ales pe vremea aceea, că nu erau cărţi, reviste, studii. Pe parcurs s-au creat afinităţi de atitudini, de orientări, şi am reuşit ca, în grupul din care făceam parte, să-şi găsească loc colegi care erau orientaţi în direcţia de a studia şi de a învăţa şi orele petrecute împtreună erau perioade în care, pe lângă glume, puţin din distracţiile vârstei, discutam frecvent probleme medicale, despre ceea ce ne aşteaptă. Purtam discuţii despre marii profesori pe care-i aveam la vremea aceea, despre cazuri speciale din domeniul nostru. Ne gândeam la ce va fi şi cum va fi în viitor. Eram mai preocupaţi de studiu, nu de distracţii“, îşi continuă povestea ortopedul.

Întâlnirea cu Pesamosca i-a influenţat viaţa

Cel care l-a făcut să-şi aleagă ortopedia pediatrică şi chirurgia ca specializări a fost regretatul profesor Alexandru Pesamosca, cel care i-a fost mentor şi de care chirurgului Burnei îi va fi mereu dor.

„Prima întâlnire cu Alexandru Pesamosca a avut loc într-un cadru normal, eu eram student şi participam la un curs de chirurgie şi ortopedie pediatrică. Nu mai avusesem un curs de acest gen, era o discuţie interactivă, amicală, şi de acolo toţi am plecat cu noţiuni pe care trebuia să le avem“, îşi aminteşte profesorul. Relaţia dintre cei doi medici s-a consolidat în timpul practicii pe care Gheorghe Burnei a făcut-o, în acea vară, sub coodonarea chirurgului Pesamosca, la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu. Pesamosca i-a remarcat tânărului student tenacitatea şi „a pus ochii pe el“, chiar dacă Burnei n-avea nici cea mai vagă senzaţie că profesorul îl remarcase.

Regimul Ceauşescu l-a trimis la Mangalia

După ce a făcut rezidenţiatul, chiar trebuia să rămână în Bucureşti, dar pe atunci asta nu se făcea decât cu aprobarea „Cabinetului 2“ al tovarăşei Elena Ceauşescu. Aprobare pe care dr. Burnei n-a primit-o, aşa că a trebuit să plece la Spitalul Teritorial din Mangalia. A lucrat aproape 10 ani în acea unitate, specializată în ortopedie, care trata adulţi în principal, dar şi copii. Tot acolo a pus la punct şi metoda de tratare care l-a făcut celebru, deşi condiţii nu prea avea să-şi practice specializarea în pediatrie.
„La Spitalul Teritorial din Mangalia am lucrat alături de ortopezi de adulţi. Timp de 10 ani am avut ocazia să văd acolo lucruri dificile. Am lucrat alături de ortopezi de adulţi care făceau aceleaşi proceduri la copii, dar nu le făceau aşa cum trebuie! Nu erau specializaţi în pediatrie, motiv pentru care de multe ori intram în conflict cu ei, şi acest conflict era în defavoarea mea, dar în favoarea copiilor pe care-i tratam“, povesteşte profesorul.

Profesorul Pesamosca a fost, însă, cel care nu l-a lăsat. Au păstrat legătura, în condiţiile în care Alexandru Pesamosca este originar din Constanţa şi se retrăgea, adesea, să se odihnească acolo. Venea la des în vizită la chirurgul Burnei şi discutau ore în şir despre cazurile pe care le întâlneau şi despre modul în care le tratau.

„Am fost vizitat de foarte multe ori de profesorul Pesamosca, era din zonă, din Constanţa, de pe strada Libertăţii nr 22. Se retrăgea acolo şi seara sau în momentele în care era mai relaxat venea la spital şi discutam despre ceea ce aveam noi în comun, problema aceasta a patologiei din chirurgia şi ortopedia pediatrică. Având în vedere că îşi făcuse liceul şi era localnic, vizitele sale erau adeseori îndelungate. Apoi şi-a schimbat locul de odihnă şi mai aproape, într-o căsuţă a unui prieten dintr-o vie aproape de staţiunea Olimp. Ne vedeam des şi povesteam“, explică specialistul.

O metodă care-i poartă numele

La Mangalia, Burnei a găsit metoda care-i poartă numele, încetăţenită azi în literatura medicală de specialitate  ca modalitate de tratament pentru osteomielită.
„Pe vremea aceea se ştia foarte clar că osteomielita acută se cronicizează, indiferent ce-ai face. Şi acolo erau foarte multe cazuri de osteomielite acute, subacute şi cronice şi dintr-un număr de 500 de pacienţi care veneau, cel puţin erau 100 cazuri de osteomielită acută şi cronică. Atunci m-am gândit că trebuie să găsim o metodă şi am găsit-o. Am aplicat-o şi a dat rezultate. Toată lumea se întreba «ce face ăsta aici?». Pentru a face cunoscută metoda m-am dus la un congres la Olăneşti, în care am publicat această metodă. Aproape că nu m-au crezut.  Mi-au zis, «Domnule, noi nu prea înţelegem cum le vindeci dumneata, dar dacă le vindeci noi sperăm să spui adevărul“. Ţine şi de orgoliul profesiei, probabil“, spune Gheorghe Burnei. 

Pesamosca a vrut să vadă cum se face

Ulterior, i-a povestit lui Pesamosca într-una dintre discuţiile lor, dar acestuia nu-i venea să creadă, aşa că a venit în vizită la spital şi i-a luat pacienţii „la verificat“.
„Profesorul Pesamosca a venit într-o zi şi mi-a spus «Vreau să văd pacienţii pe care tu i-ai tratat şi cum ai făcut». A început vizita pe la ora 10.00 şi a terminat pe la ora 16.00. L-am întrebat atunci, «domnule profesor, e ora patru, nu vreţi să mâncaţi şi dumnevoastră?». El mi-a zis, «Mai, eu am rămas puţin prins în problemele astea. Pur şi simplu nu-mi vine să cred». Cheamă pacienta şi-o întreabă când a fost operată. «În urmă cu 30 de zile!», i se răspundea, «Imposibil», a spus Pesamosca. şi tot aşa cu fiecare pacient. Se uita pe foaie şi zicea: «Da, aşa scrie şi aici, dar unii mai greşesc când scriu datele». Abia după ce a verificat tot aînţeles şi a crezut. A venit înapoi la spitalul din Bucureşti şi le-a spus colegilor cum procedam. aşa a înceoput metoda mea să fie cunoscută“, explică profesorul Burnei.

Un pact semnat pe vremea comunismului

„Se spune că la un moment dat discipolul îşi depăşeşte medicul. Da, dar la vremea aceea el era mai bun. Chiar îl întrebu ceilalţi medici «Cum îl accepţi?». «Îl accept pentru că este un băiat foarte bun», le răspundea Pesamosca. Da, mă accepta, pentru că el era mai bun decât mine. Şi aşa era. M-a sprijinit, m-a ajutat. Mi-a spus „măi, ar fi bine să vii la Bucureşti. Pentru că are mare importanţă unde faci aceste intervenţii operatorii. Cele pe care le faci aici sunt mai bine cunoscute, iar pe de altă parte ai posibilitatea ca aici să dezvolţi o aparatură specifică fiecărei intervenţii pe care trebuie să o faci». A insistat ca ceea ce fac eu să fac la Bucureşti, ma ales că este nevoie“, recunoaşte profesorul Burnei. Dar atunci, imediat, nu s-a putut să vină în Capitală.

Ani mai târziu, la una dintre întâlnirile lor, cei doi chirurgi au semnat un pact, un soi de contract cu obiective de atins, înainte ca societatea românească să descopere democraţia.

„În 1987, am făcut o înţelegere în scris, o am şi acum acasă, în care spuneam aşa că trebuie să pun la punct următoarele chestiuni. Am vrut să scriu acolo că am să pun la punct metoda tratamentului în osteomielita acută. Mi-a zis «Nu umbla cu ce nu trebuie! Asta ai pus-o la punct! Trebuie să începem altele, nu să reluăm ceea ce ai făcut deja. Update-ul îl facem noi». Am scris în contract probleme care ne preocupau pe noi: utilizarea fixatoarelor externe în ortopedia pediatrică, tratamentul soliozelor şi mai ales al formelor grave de scolioză cu debut precoce şi despre tratamentul cancerului la copil cu endoprotezare medulară. Am semnat amândoi. Nu ştiam dacă voi veni aici sau nu. Dar am semnat. Pot să-ţi spun acum, la un interval de 24 de ani, că tot ce am scris în contractul acela a fost îndeplinit cu mulţi ani în urmă. Toate acestea se fac acum, se fac zilnic, sunt operaţii care au intrat în curent“, dezvăluie chirurgul.

Cum a ajuns la Spitalul Marie Curie

În zilele evoluţiei, pe 24 sau 245 octombrie, Pesamosca l-a sunat pe Gheorghe Burnei şi i-a spus: „Să te pregăteşti să vii încoace, că voi scoate la concurs nişte posturi. Să iei examenul, bineînţeles, şi după aceea lucrăm“. A dat examenul şi l-a luat, evident, dar abia în 1991 a venit la Bucureşti, la Spitalul M.S.Curie. Şi de atunci lucrează tot aici. „Aşa trebuie, aici trebuie să mori!“, i-a mai spus regretatul profesor Pesamosca, iar acum Gheorghe Burnei spune că aşa i-a fost hărăzit.

„A urmat apoi perioada prolifică aici în care am făcut alături de dânsul am mers din ce în ce mai sus. Am dat toate examenele cu dânsul, am fost la congrese şi conferinţe unde spuneam tot ce făceam aici şi a urmat teza mea de doctorat care s-a concretizat în acea chestiune cu fixatoarele externe. Am avut o teză de doctorat care a fost extinsă asupra tuturor afecţiunilor, o lucrare care cuprindea utilizarea fixatoarelor externe în toată patologia. Foarte vastă.  Îmi spusese că «trebuie să iei o lucrare grea, aşa, ca pentru tine. Pentru că tu ştiam că faci parte din artileria grea încă de când eram la Mangalia».  Când ne vedea la congrese, pe mine şi pe doctorul Paul, Dumnezeu să-i odihnească, Pesamosca spunea «Atenţie, a venit artileria grea de la Mangalia!»“, spune, râzând cu lacrimi, Gheorghe Burnei.

Florin Popa l-a ajutat să înţeleagă oncologia

A doua mare întâlnire a vieţii sale a fost cea cu profesorul Florin Popa, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti. „Puţinele discuţii, scurte dar de o forţă şi o penetraţie extraordinară, m-au făcut să-mi orientez viaţa. N-au fost mai mult de 10 întâlniri, dar am luat decizii importante după acestea. Erau conversaţii de aproximativ 10-20 de minute, care mi-au deschis calea spre postura şi poziţia în care sunt acum. Profesorul Florin Popa este un om cu totul de excepţie care m-a făcut să înţeleg adevăratul sens al activităţii chirurgicale şi oncologia, care m-a orientat în strategia şi tehnica activităţii mele de chirurg şi m-a educat de aşa natură încât să am respect faţă de specialitate, faţă de colegi, faţă de maestrul meu“, subliniază Gheorghe Burnei.


De atunci, a urcat treaptă cu treaptă pe drumul spre excelenţă. A făcut operaţii în premieră mondială, a rezolvat cazuri de care alţi doctori nici n-au vrut să se apropie şi nu se lasă. Cu aceeaşi perseverenţă care l-a determinat să învingă mereu soarta, se pregăteşte acum de o nouă operaţie, tot o premieră mondială, pe care însă spune că ne-o va dezvălui la momentul oportun.