Avem o gară: Ce facem cu ea?

În urmă cu trei-patru ani, cine îşi punea problema mutării Gării de Nord era considerat nebun. Sau chiar criminal, pentru că se gândeşte să distrugă o parte din istoria Capitalei. Pe tema

În urmă cu trei-patru ani, cine îşi punea problema mutării Gării de Nord era considerat nebun. Sau chiar criminal, pentru că se gândeşte să distrugă o parte din istoria Capitalei. Pe tema Gării de Nord s-au făcut multe comentarii şi pe timpul primului mandat de primar al lui Traian Băsescu şi a curs multă cerneală pe tema unei regândiri a planurilor urbanistice din zonă.
Devenise chiar subiect de dispută politică atunci când era în dezbatere proiectul privind construirea pasajului suprateran de la Gara Basarab. Pe atunci, ideile arhitecţilor deveniseră armă de luptă pentru oamenii politici. Partizanii pasajului ţineau cu dinţii de Gara de Nord, în timp ce duşmanii traversării supraterane de la Basarab desfiinţau peroanele gării şi tăiau calea ferată cu un drum care să închidă inelul central de circulaţie, dar şi gura celor care susţineau proiectul lui Băsescu. Între timp, raportul de forţe din interiorul municipalităţii s-a înclinat în favoarea celor care au susţinut pasajul, şi lucrurile au ieşit aşa cum a vrut actualul preşedinte. Închiderea inelului de circulaţie s-a făcut pe sus, şi nu pe jos. Mai mult decât atât, nici ideile urbaniştilor nu au fost abandonate. Idei care susţineau transformarea Gării de Nord, şi nu desfiinţarea ei, aşa cum se discuta iniţial. Acestea datează încă din anii 30 şi prevedeau mutarea peroanelor din actuala gară între pasajul Basarab (care era în discuţie încă de atunci) şi podul Grant. Intrând puţin în istoria Gării de Nord, se observă că zona a suferit periodic mai multe modificări. Argumentele pentru care tot ce este în jurul gării s-a schimbat la câţiva ani au fost pur economice, iniţial, apoi din motive urbanistice, iar în final, deciziile au reprezentat de fapt voinţa politică a celor are s-au perindat la conducerea municipalităţii. Oamenii politici ai vremii au acceptat sau nu idei ale urbaniştilor, unele luate la timp, altele întârziate. Ori din motive pur economice, adică din lipsă de bani, ori din considerente de ordin politic. Aşa s-a întâmplat şi cu Gara de Nord, şi cu întreaga zonă. Nu s-a mişcat un deget până când autorităţile nu au văzut cu ochii lor că oraşul se blochează pe zi ce trece, iar imaginea urbanistică a Bucureştiului rămâne ca la jumătatea secolului trecut. Istoria zonei începe în a doua jumătate a anului 1800. Gara Târgoviştei, aşa cum se numea iniţial Gara de Nord, a fost construită între 1868 şi 1870 şi a fost inaugurată în 1872. Peronul central de acces a fost construit prin 1935, timp în care a fost reoconfigurată şi intersecţia din faţa gării. Din acel moment, cosmetizarea zonei a fost mult mai lejeră. Cert este că idei de rezolvare a situaţiei de blocaj sunt, însă atât pe timpul comunismului, cât şi după nu au mai fost puse în practică. Acum a ajuns cuţitul la os şi trebuie găsită o soluţie. Una pe care arhitecţii deja o au, însă rămâne ca voinţa politică să fie aceeaşi în toate taberele care se găsesc la conducerea urbei.