MAI îşi deschide mâine porţile, pentru copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Ministerul Administraţiei şi Internelor va fi organizată mâine, cu prilejul lui 1 Iunie, o nouă ediţie a "Zilelor Porţilor Deschise".

Astfel, sediul instituţiei din Piaţa Revoluţiei Nr. 1A. va putea fi vizitat de cei mici mâine, între orele 9.00 şi 14.00-.

Elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar vor vizita sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, standurile expoziţionale care prezintă tehnică şi materiale din dotarea structurilor şi vor participa la aplicaţii practice prezentate de câini poliţişti, motociclişti şi echipaje speciale ale Poliţiei Rutiere, luptători ai trupelor speciale.

Studenţi ai Academiei de  Poliţie „Al.I. Cuza” vor fi prezenţi la eveniment pentru a oferi detalii celor interesaţi să urmeze o carieră de poliţist, iar specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog şi Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane vor oferi informaţii cu caracter preventiv aflate în competenţa acestora.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite