Uniunea Naţională a Studenţilor Români se alătură studenţilor de la Facultatea de Istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate organizaţiile studenţeşti membre ale Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR) se alătură luni, începând cu ora 18.00 mişcării studenţeşti a Facultăţii de Istorie.

Protestul studenţilor de la Facultatea de Istorie a început joi, 24 noiembrie cu o dezbatere organizată împreună cu organizaţia neguvernamentală "Miliţia Spirituală". 250 de studenţi ocupau amfiteatrul iniţial, 70 au rămas peste noapte. Protestul a continuat pe 25, studenţii au fost îndemnaţi să se ducă în număr cât mai mare in amfiteatrul de la etajul 3.

Organizaţiile membre UNSR vor organiza concomitent ample dezbateri în toate centrele universitare mari din ţară.

Universitatea Politehnică Bucureşti, Universitatea Maritimă Constanţa şi în Universitaţile din Craiova, Iaşi, Bacău, Târgu Jiu, atât studenţii cât şi cadrele universitare vor dezbate problema finanţării deficitare a sistemului de învăţământ românesc.

Acţiunea vine ca o solidarizare a uniunii cu mişcarea studenţească a Facultăţii de Istorie de joi, 24 noiembrie. Reprezentanţii studenţilor vor să atragă atenţia şi asupra modului în care conducerea universitaţilor încearcă să împingă mişcarea studenţească spre obedienţă.
UNSR sprijină comunitatea universitară în demersurile care privesc acţiunile de militare pentru un buget al educaţiei de cel putin 6%.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite