Trotuare-patinoar, cu ţurţuri deasupra capului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La trei zile după ninsoare, pietonii n-au scăpat încă de gheţuşul de pe jos. Cele mai periculoase porţiuni sunt în faţa magazinelor închise sau abandonate.

La trei zile după ninsorile care au acoperit Capitala cu un strat gros de zăpadă, reporterii “Adevărul” au dat un tur prin centrul oraşului, pentru a vedea dacă măcar aici străzile şi trotuarele au fost curăţate.

Pentru şoferi, problema a fost rezolvată, cel puţin pe arterele intens circulate, însă pietonii au în continuare de suferit, fiind nevoiţi să facă echilibristică pe porţiunile de “patinoar”.

Ieşenii au zgribulit la minus 10 grade Celsius. Vezi cum s-au apărat de ger FOTOGALERIE

Astfel, trotuarele au fost curăţate doar în dreptul magazinelor mari. Multe însă au fost închise în weekend sau, pur şi simplu, sunt spaţii părăsite. În această situaţie, bucureştenii trebuie să fie foarte atenţi nu doar pe unde calcă, ci şi la ţurţurii care se formează pe acoperişuri. Pe strada Arthur Verona, pe mai mulţi stâlpi erau lipite anunţuri pentru trecători: „Atenţie! Cad ţurţuri!”

Deasupra intrării într-un magazin de încălţăminte se formase o perdea ameninţătoare de gheaţă, gata să le pice trecătorilor în cap. „Noi am dat şi dimineaţă ţurţurii jos. S-au făcut înapoi. O să-i mai dăm jos”, spune Mari, una dintre vânzătoare. După ce ne-am îndepărtat, cele două tinere au ieşit cu o mătură în mână şi s-au apucat să spargă sloiurile de gheaţă.

Trotuar curat pentru protestatari

În Piaţa Universităţii, în faţa Teatrului Naţional, protestatarii adunaţi ieri la miting au avut surpriza de a găsi trotuarul curăţat ca-n palmă de către autorităţi. Pe partea cealaltă a străzii, în schimb, trecătorii trebuiau să meargă cu mare băgare de seamă pe lângă Universitate, pentru că pe jos era un strat gros de gheaţă.

În dreptul Hotelului Intercontinental, muncitorii de la Romprest adunau zăpada dată la o parte de pe străzi şi o încărcau în camioane.

Primăria dă somaţii. Urmează amenzile

Angajaţii municipalităţii au ieşit în aceste zile pe teren şi au luat la verificat modul în care au fost curăţate trotuarele. Nu au aplicat încă amenzi. „Până acum s-au dat aproximativ o mie de somaţii, pentru ca proprietarii spaţiilor comerciale şi locatarii să cureţe de zăpadă şi gheaţă porţiunile din faţa clădirilor.

Dacă nu vor curăţa trotuarele, se va trece la amendarea celor responsabili”, a declarat Elena Sfetcu, din cadrul Biroului de Presă al Primăriei Capitalei.În cazul spaţiilor comerciale fără activitate, proprietarii acestora vor fi cei amendaţi în cazul în care nu se înlătură zăpada şi gheaţa de pe trotuare.

„Amenzile pot fi cuprinse între 200 şi 500 de lei pentru persoanele fizice şi de la 500 la 2.000 de lei pentru firme”, a mai spus Elena Sfetcu.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite