Atelier de terapie prin scris la Librăria Bastilia. Cum vă puteţi descărca nervii cu pixul pe hârtie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Librăria Bastilia organizează atelierul de scris terapeutic, coordonat de un psiholog şi psihoterapeut. Psychegrafie este un atelier de terapie prin scris, participanţii ajungând astfel la schimbarea terapeutică.

Atelierul este organizat în cinci întâlniri, prezentarea şi patru şedinţe.

La prima întâlnire , de „preview”, participanţilor li se prezintă atelierul, vor face exerciţii interactive de scris terapeutic. Doritorii de terapie cu pixul pe hârtie vor scrie despre experienţa zilei de azi, pe principiul „aici şi acum”, prima întâlnire fiind în aeastă seară, la librărie, la ora 19.00.

Atelierul este susţinut de Iulia Stoian, psiholog şi psihoterapeut. Scrisul terapeutic presupune scrierea unor texte şi exerciţii terapeutice pe marginea acestor texte cu scopul de a exprima şi explora gânduri, sentimente şi comportamente pentru a ajunge la schimbarea terapeutică. Nu sunt necesare aptitudini de scriitor pentru a participa, autenticitatea în exprimare este singura regulă a jocului.

La atelier sunt invitaţi scriitorii Octavian Soviany şi Livia Ştefan, care vor vorbi despre experienţa lor cu scrisul terapeutic.

Şedinţele ulterioare se vor desfăşura pe 26 iulie, 2 august, 9 august şi 16 august, în intervalul orar 19.00 – 21.00. Costul celor opt ore de atelier este de 200 de lei, iar pentru preview, intrarea este 10 lei.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Footer Bucuresti
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite