Primăria Capitalei afirmă că a respectat legislaţia în ceea ce priveşte tarifele practicate de taximetrişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Capitalei precizează printr-un comunicat de presă că a respectat “întocmai” legislaţia în ceea ce priveşte stabilirea şi modificarea tarifelor, inclusiv procedura de vizare a listelor de tarife, existând în acest sens documentaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

Precizările Primăriei Capitalei vin în urma anunţului făcut de cei de la Asociaţia Naţională a Transportatorilor şi Taximetriştilor Independenţi (ANTTI) referitor la organizarea unui miting de protest în faţa municipalităţii, în perioada 27-30 martie.

Citeşte şi:

Taximetriştii independenţi vor protesta cu goarne, tobe şi vuvuzele în faţa Primăriei Capitalei

Astfel, Primăria Capitalei precizează în ceea ce priveşte reglementarea corespunzătoare a tarifului de distanţă practicat de transportatorii autorizaţi că Direcţia de Transporturi şi Sistematizare a Circulaţiei nu are competenţă in a stabili tarifele practicate la nivelul Bucureştiului. “Consiliul General al Municipiului Bucureşti poate stabili numai tariful maximal de distanţă, care este în prezent stabilit la 3,5lei/km”, se spune în comunicat.

“În momentul de faţă, in urma analizării structurilor de cheltuieli depuse de către toţi transportatorii autorizaţi, şi având în vedere criza financiară, nu s-a justificat o creştere a tarifului maximal. Stabilirea altor tarife decât cele prezentate se poate face numai după modificarea legislaţiei în ceea ce priveşte modul de stabilire a tarifului”, se mai spune în text.

Municipalitatea mai arată că, în urma discuţiilor purtate la sfârşitul anului trecut cu asociaţiile profesionale reprezentative, primarul Sorin Oprescu a propus Comisiei de Industrie şi Servicii din cadrul Parlamentului României o serie de modificari ale legislaţiei în domeniu. Printre acestea se număra şi reglementarea a două sisteme de tarifare: tariful unic, respective tariful minimal şi tariful maximal.

Referitor la activitatea  dispeceratelor care funcţioneaza ilegal, Primăria Capitalei precizează că prin direcţia de profil nu are drept de control asupra activităţii  acestor dispecerate taxi, constatarea şi luarea măsurilor legale fiind de competenţa organelor de poliţie.

De asemenea, o altă propunere făcută de Primăria Capitalei privind modificarea a legislaţiei în domeniu se referă la înăsprirea măsurilor aplicate dispeceratelor ce instituie metode de constrângere a transportatorilor la realizarea de acţiuni ce sunt în defavoarea calităţii serviciului de transport în regim de taxi.

În text se mai arată că situaţia autorizaţiilor care nu au fost eliberate din diverse motive care privesc nerespectarea legislaţiei în vigoare a fost publicată pe site-ul instituţiei.

“În momentul de faţă, din cauza situaţiei dinamice şi a volumului foarte mare de lucrări de înlocuire de autoturisme sub aceeaşi autorizaţie taxi, precum şi a numeroaselor litigii care se află pe rolul instanţelor de judecată, situaţia tuturor autorizaţiilor/eliberate/retrase se află în elaborare, urmând să fie actualizată”, se spune în comunicat.

Referitor la situaţia contractelor de atribuire în gestiune delegată, municipalitatea arată că au fost întocmite şi eliberate în cursul anului 2009 un număr de 3.204 contracte de atribuire în gestiune delegată;

“Dintr-un număr de 289 de contracte de atribuire în gestiune delegată, transmise din luna iunie 2011 la Centrul de Informare şi Documentare în Relaţia cu Cetăţenii în vederea eliberării, în ciuda numeroaselor anunţuri făcute, au fost ridicate doar 22, restul aflându-se în continuare la CIDRC”, mai arată Primăria Capitalei.

Municipalitatea semnalează faptul că semnatarii petiţiei nu mai îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 38/2003 cu modificările şi completările ulterioare, pentru a desfăşura activitate de transport în regim de taxi, acest lucru fiind constatat în mod definitiv şi irevocabil de instanţele de judecată.
“Având în vedere cele menţionate, considerăm ca solicitarea ANTTI este nefondată, fiind destinată altor interese decăt cele ce privesc bunul mers al activitaţii de taxi în Municipiul Bucureşti”, se spune în comunicat.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite