Preţurile încep să o ia razna în pieţe. Seceta şi evoluţia pieţelor internaţionale transformă legumele şi fructele în produse de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veştile despre secetă şi importurile au crescut preţurile la legume şi la fructe în medie cu până la doi lei pe kilogram faţă de luna trecută 

Pentru a face aprovizionarea cămărilor, gospodinele trebuie să scoată mai mulţi bani din buzunar faţă de luna iulie. Veştile despre seceta din această vară i-au făcut pe comercianţi să ridice preţurile la legumele şi fructele de sezon. Un alt motiv ar fi acela că micii producători locali se orientează după preţul practicat de importatori pentru a nu vinde în pierdere. Iar pe plan internaţional, spun specialiştii, preţurile au crescut.

Creşteri şi descreşteri de la o zi la alta

În pieţe lucrurile stau cam aşa.  În Piaţa Titan din sectorul 3, un kilogram de cartofi se vindea luna trecută cu un leu sau chiar mai puţin, iar acum preţul a sărit la 1,5 lei kilogramul. La roşii, un kilogram costa luna trecută 2.5 lei, iar acum 3, 4 lei sau chiar mai mult. “Sunt scumpe roşiile mele? Nu sunt? Ia uitaţi-vă la taraba turcului cu cât le dă. Ce-aţi vrea? Ca noi să ne dăm munca pe nimic? Nu-ţi place, nu cumperi?”, spune unul dintre ţăranii care zi de zi vinde legume în piaţă.

În Piaţa Sudului din Berceni clienţii se plâng că preţurile variază de la o zi la alta. „Faţă de vineri, roşiile şi vinetele s-au scumpit cu cel puţin un leu la kilogram. Ţăranii, nu ştiu de ce, îşi schimbă preţurile des. Mâine, poimâine, parcă vezi roşiile la cinci lei kilogramul“, spune o gospodină care se plimbă pe la tarabe cu o sacoşă în mână, mai mult goală decât plină. Un kilogram de roşii pentru salată a ajuns şi la 5 lei, în timp ce castraveţii care erau un leu sau 2 au ajuns la 3,5 lei.

Unii cumpărători care nu se uită la bani spun şi ei că s-au mărit preţurile. „Nu prea mă uit la preţ, mă interesează calitatea. Dar uitaţi-vă la merele astea, nu au nici miros, nici aspect. Preţul la roşii şi la vinete s-a mărit cam cu o treime“, se vaită femeia. În Piaţa Sudului, un kilogram de pere ajunge la cinci lei, iar unul de  prunel trei lei.  

În Piaţa Obor din sectorul 2 zarva e mare, oamenii sunt grăbiţi, iar comercianţii abia dacă au timp să arunce câteva vorbe peste umăr. Cumpărătorii spun că şi aici preţurile au crescut. „Nu ştiu ce o să ne facem. Păi să vinzi roşiile cu cinci lei? Cum să mă descurc eu cu pensia mea de 600 de lei? Acum o lună era trei lei kilogramul“, ne spune Dumitra Niţescu, un client fidel al pieţei. Tarabagii însă nu au nicio remuşcare, şi asta pentru că vânzarea merge bine. „Am scumpit legumele, din cauza secetei“, explică unul dintre ei ironic, râzând în colţul gurii. „Oricum lumea o să aibă nevoie tot timpul de roşi, castraveţi sau ceapă, deci,vânzare o să fie“, continuă el.

Ce spun specialiştii

Sorin Minea, preşedintele Romalimenta, spune că preţurile practicate la tarabe nu pot fi controlate şi nici impuse: „Ele sunt decise de micii producători care vin cu marfa la piaţă. Dar, pe plan naţional, aceste scumpiri ale alimentelor se justifică prin creşterea preţurilor în întreaga Europă“.  Vicepreşedintele Ligii Asociaţiei Producătorilor din România afirmă şi el că preţurile din pieţe au explodat ca „o măsură de prudenţă a producătorilor “, dar şi că „tendinţa globală a preţurilor alimentelor este de creştere“.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite