Ce se întâmplă în Bucureşti în afară de Finala Europa League: Ziua Europei celebrată prin spectacole

0
Publicat:
Ultima actualizare:

9 mai, Ziua Europei va fi marcată în Capitală prin concerte live de jazz, muzică simfonică şi populară. Concertul „La plimbare prin Europa", organizat în Parcul Drumul Taberei, va aduce pe scenă, mâine, Orchestra Simfonică Bucureşti, în cadrul proiectului „Salut Cultura!". Evenimentul va începe la ora 18.00.

Nu va lipsi muzica populară, interpretată de Orchestra Naţională de Folclor Valahia şi Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania din Baia Mare.

Nici imnul Uniunii Europene, „Oda bucuriei", nu va fi uitat. Tema preluată din Simfonia a IX-a, de Ludwig van Beethoven, se va auzi până în Parcul Crângaşi, întregul spectacol va fi transmis live şi acolo. După programul artistic, pe ecranele instalate în ambelele parcuri, microbiştii vor fi „trataţi" şi cu transmisia în direct a meciului de fotal.

Celebrare cu sarmale

În sectorul 2, ziua de 9 mai este sărbătorită cu 57.000 de sarmale pentru participanţii la evenimentele organizate: paradă militară, defilări ale reprezentanţilor Poliţiei Locale, demonstraţii de arte marţiale. Fundalul muzical va fi asigurat de fanfară şi de cântece populare. Evenimentul va fi condimentat cu celebrele sarmale care vor fi împărţite gratuit de autorităţi în 13 centre de distribuţie, amplasate în parcuri şi la sediile câtorva şcoli din sector.

Alternativa jazz la ziua ce promite a fi tumultuoasă în Capitală este organizată, la Teatrul Act, de Radio România Cultural şi Formaţiile Muzicale Radio: Calea Victoriei nr. 126, Teatrul Act, printr-un concert „Art of Quartet - Cuba Connection", la ora 19.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite