Preşedintele Asociaţiei pentru Educaţie despre verdictul Comisiei Universităţii Bucureşti: o concluzie pe care o vede şi un copil cu ochiul liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştefan Vlaston, preşedintele Asociaţiei pentru Educaţie susţine că verdictul Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti, că teza de doctorat a premierului Victor Ponta este plagiată, este firească şi previzibilă.

Vlaston susţine că aceste verdict a fost dat de o comisie avizată construită dintr-un grup de academicieni recunoscuţi în toată lumea.

"Am mai multă încredere în această decizie asumată cu nume şi prenume de specialişti din România şi din străinătate. Decizia Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti se contrazice cu decizia de ieri. Acea comisie de etică din subordinea Consiliul Naţional de Etică nu se ştie din cine a fost formată, dar se cunoaşte cine a format-o", a declarat pentru RealitateaTV Vlaston.

"Nu avem nevoie de arbitru pentru că două comisii asumate au dat acelaşi verdict. Premierul României, Victor Ponta a plagiat. Comisia de etică din subordinea Consiliul Naţional de Etică a fost format de actuala putere", a adăugat acesta.

Întrebat de jurnalişti dacă situaţia nu este similară cu fosta comisie de etică din subordinea Consiliul Naţional de Etică, formată de fosta putere, Ştefan Vlaston a spus că situaţia este complet diferită. "Fosta comisie de etică a Consiliu Naţional de Etică, cea schimbată de actuala putere, era formată din academicieni care au anulat 14 teze de doctorat, printre care şi cea a prefectului pedelist de Gorj", a mai spus Vlaston.

Universitatea Bucureşti, fără interes politic în decizia luată

"Asemenea Direcţiei Naţionale de Etică şi Universitatea Bucureşti se prevalează de un drept constituţional şi anume autonomia universitară. Universitatea Bucureşti nu are nici cel mai mic interes să fie decredibilizată la nivel internaţional", a concluzionat preşedintele Asociaţiei pentru Educaţie, Ştefan Vlaston.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite