Taximetriştii se revoltă: peste 1.000 de şoferi sunt aşteptaţi la protest, în faţa Parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Taximetriştii au ajuns în faţa Palatului Parlamentului şi protestează, în acest moment, împotriva Legii Taximetriei, modificată zilele trecute. Şoferii se plâng de lipsa de transparenţă cu care se dezbate legea.

UPDATE 10.15 În acest moment în jur de 100 de oameni în Piaţa Constituţiei. Primii care au ajuns la protest sunt şoferii din Ilfov. Aceştia se plâng de lipsă de transparenţă vizavi de Legea Taximetriei şi de faptul că nu este supusă dezbaterii publice.

Asociaţia Profesională a Transportatorilor în Regim de Taxi şi Închiriere (APTRTI) şi Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) protestează, astăzi, între orele 10-14, în faţa sediului Camerei Deputaţilor din Capitală, împotriva noului proiect de lege din domeniul taximetriei.

"La mitingul de protest vor participa peste 1.000 de taximetrişti din Bucureşti şi judeţul Ilfov. Principala noastră revendicare este legată de faptul că mafia din taximetrie trebuie să ia ghearele de pe această activitate, şi să-i lase pe membrii Camerei Deputaţilor să lucreze în interesul pasagerilor şi al taximetriştilor", a declarat pentru Agerpres Augustin Hagiu, preşedintele FORT.

Potrivit surseri citate, Mihai Ghişă, preşedintele APTRTI, a explicat că prin noul proiect de lege din domeniul taximetriei se doreşte modificarea transportului în regim de taxi în zona Bucureşti-Ilfov, prin eliminarea posibilităţii transportatorilor autorizaţi în judeţul Ilfov de a opera în Capitală.

"În acest mod vor ajunge pe drumuri aproximativ 2.000 de familii ce îşi asigură traiul de zi cu zi din această activitate, în ciuda faptului că Legea 168/2010 le dă dreptul de a opera în Bucureşti. Cum transportatorii bucureşteni operează în Ilfov nestingheriţi, acest lucru le-ar crea din nou un avantaj membrilor Camerei Taximetriştilor Bucureşti", a mai spus acesta.

Citeşte şi: 13.000 de taximetrişti şi salariaţi din domeniu vor să protesteze timp de două zile în Bucureşti

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite