Studenția este frumoasă, dar și scumpă. De câți bani are nevoie un student pentru a "supraviețui" în Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fie că locuiesc în cămin sau într-un apartament pe care îl împart cu alţi tineri, studenţii care vin la facultate în București au nevoie de resurse financiare consistente pentru a trăi decent.

Studenţia este frumoasă, dar şi scumpă. În zilele noastre, învăţământul superior este privit din ce în ce mai mult ca un privilegiu sau un moft şi asta nu numai din cauza ratei de promovabilitate extrem de mică de la Bacalaureat, ci şi din cauza costurilor pe care familia unui student trebuie să le suporte pentru a-i asigura acestuia un trai decent.

Fie că îşi găsesc un loc la cămin sau stau în chirie cu colegi sau prieteni, primesc bani şi mâncare de la părinţi sau muncesc pentru a se întreţine, tinerii care studiază la facultăţi din Bucureşti au nevoie de resurse financiare serioase pentru a supravieţui.

Părinţii sunt “finanţatorii”

De cele mai multe ori, numai chiria unui apartament din Capitală depăşeşte un salariu de începător şi, în aceste condiţii, bugetul pentru cărţi, mâncare, haine sau distracţii se reduce drastic.

Astfel, conform studenţilor de la mai multe universităţi intervievaţi de reporterii “Adevărul” aceştia ajung să cheltuiască, în medie, aproximativ 150 de euro lunar pe chirie plus încă 50 de euro utilităţile, în condiţiile în care majoritatea lor optează să împartă apartamentul cu un coleg sau cu un prieten. La aceşti bani, se mai adaugă, în medie, 300 de lei pe mâncare (cam 80 de euro) 55 de lei (peste 10 euro) pentru abonamentele lunare de transport în comun, alţi 100 de lei (25 de euro) pentru unu-două drumuri acasă, lunar şi alţi 150 lei ( cam 30 de euro) pentru produsele de igienă corporală.

Aceste cheltuieli sunt variabile, totuşi, de la student la student. ”Am noroc cu o mătuşă care stă în Bucureşti şi locuiesc la ea. Îi dau doar nişte bani pentru întreţinere, iar cheltuielile cu mâncarea le împărţim, de asemenea. Acum, la început de an este mai dificil, pentru că avem de cumpărat manuale care nu sunt deloc ieftine. Cu tot cu transport şi distracţie reuşesc să mă descurc cu aproximativ 200 de euro pe lună” spune Andreea,18 ani, studentă în anul I la Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii Bucureşti.

Facultate şi job, doar în anii terminali

Studenţii din anii terminali care şi-au dobândit o oarecare experienţă profesională şi au orarul mai relaxat îşi permit să îşi ia un job part-time, cu ajutorul căruia să mai acopere din cheltuieli. “Anul trecut am avut un part-time care mă ajuta să îmi plătesc chiria, iar banii de la părinţi îi dădeam pe mâncare transport şi distracţie. Acum, că am intrat la master, o să îmi caut, din nou, un job în domeniu. Până atunci, stau pe banii şi pe mâncarea celor de acasă”, spune piteşteanca Diana Stanca, 22 de ani, masterand la ASE.

Bucureştenii ies mai ieftin

De departe, cei mai fericiţi sunt studenţii bucureşteni. Aceştia nu plătesc chirie sau utilităţi şi nici nu îşi cumpără mâncarea singuri, reuşind astfel să economisească aproximativ 200 de euro din bugetul familiei. În schimb, conform celor declarate de ei, tind să cheltuiască mai mult pe haine şi distracţie, lucruri considerate oarecum dispensabile de majoritatea studenţilor care vin la facultate în Bucureşti.

Bugetul studenţilor de la facultăţile vocaţionale, însp trebuie să fie mult mai consistent. Spre exemplu, un tânăr care studiază arhitectura sau artele platice plăteşte aproximativ 100 de euro numai pe rechizite, la care se adaugă preţul cursurilor, manualelor şi al materialelor necesare pentru diverse proiecte. 

Chirie – 130 euro lunar
Întreţinere – 50 de euro lunar
Mâncare – 300-400 lei lunar
Cursuri / Manuale / Rechizite – 150 lei lunar
Transport urban – 55
Tranport către casă– 100 - 200 de lei lunar
Abonament bibliotecă – 25 lei anual
Îmbrăcăminte – 100 de lei lunar
Produse igienă -150 lei lunar
Distracţie – 200 – 300 lei
Medie totală – 400 – 430 Euro lunar

Pentru studenţii care optează să locuiască la cămin, costul chiriei + întreţinere nu depăşesc 250 lei, media lunară devenind astfel de “doar” 300 de euro.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite