Şantierul de la Universitate, campion la termene depăşite. Când îşi vor putea parca bucureştenii maşinile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările parcării subterane din centrul oraşului au început în iulie 2010 şi ar fi trebuit încheiate în 18 luni. 10 septembrie 2012, ultimul termen avansat de primarul Oprescu a fost depăşit şi el.

Construcţia singurei parcări subterane din ultimii 20 de ani din centrul Capitalei pare că nu se mai sfârşeşte. Lucrările la parcarea din Piaţa Universităţii au început în iulie 2010 şi ar fi trebuit să se finalizeze după un an şi jumătate. Doar că amânările s-au ţinut lanţ.

Termenul iniţial la care lucrarea ar fi trebuit să fie gata (finalul lui 2011), a fost devansat pentru mai 2012, apoi pentru iunie, apoi pentru iulie. Al patrulea termen a fost dat pentru prima parte a lunii în curs, dar după cum arată şantierul şi acesta va fi depăşit.

„Nu trece prima decadă a lui septembrie. Am să vă spun de ce. În zona aceea fiind adunări spontane, mai ales luna asta...aţi văzut cu ochii voştri. Zilele trecute m-am dus să adun pietrele de acolo", declara Sorin Oprescu pe 3 septembrie 2012.

„Se termină cum se termină toate"

Ieri, la ora după amiezii, peste 50 de muncitori lucrau de zor pe şantierul din Piaţa Universităţii. Pe o parte se băteau pietrele de râu aşezate meticulos în rând cu barosul, iar pe cealaltă parte se turna cimentul. „Nu mai avem decât de turnat betonul şi am terminat. Cred că la sfârşitul lunii suntem gata", a declarat un muncitor.

Unul dintre subantreprenori, prezent probabil pentru verificări pe şantier, s-a ferit să confirme termenul de final de septembrie: „Nu vă pot spune decât ce am auzit şi eu, înţeleg că la sfârşitul lunii parcarea e gata".

Şantierul care trenează în zonă de ani de zile nu-i bucură nici pe locuitorii din zonă care îşi găsesc cu greu loc printre mormanele de moloz şi pietre. Cei mai mulţi nu mai cred ce spun autorităţile. „Se termină cum se termină toate. Optimismul a cam scăzut", a spus Elena Radu, o bucureşteancă de 55 de ani.

Lucrarea are trei niveluri, 420 de locuri de parcare pentru autoturisme şi 21 pentru motociclete şi este realizată în parteneriat public-privat. Costurile se ridică la 18 milioane de euro.

Răzvan Marinescu, 24 de ani

"La sfârşitul lunii? Poate la sfârşitul lui 2015, să fim serioşi. Spală bani, aşa cum fac şi cu clădirile alea de birouri care stau părăsite prin Colentina"

Geta Steria, 68 de ani

"Dacă Oprescu a dat termenul eu îl cred. A făcut multe pentru Bucureşti, mai multe decât mulţi alţi primari"

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Footer Bucuresti
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite