Zboară gloanţele prin Capitală: două maşini au fost lovite de un proiectil militar pe lângă autostrada Bucureşti-Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidentul a avut loc în jurul orei 16.00 în parcarea unui supermarket situat la ieşirea de pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Potrivit Antena 3, glonţul ar fi venit din direcţia unei unităţi militare din apropiere.

Martorii ar fi fost cei care au denunţat evenimentul, iar poliţişti ai Poliţiei Militare au ajuns imediat la faţa locului pentru a ancheta condiţiile în care s-a produs incidentul. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

De asemenea, primele informaţii arată că gloanţele au fost trase din apropiere de parcarea supermarketului acolo unde se află o unitate militară cu poligon.

Din primele informaţii se pare că glonţul provine dintr-un poligon de tragere al Jandarmeriei, care se află în apropiere de centrul comercial. De asemenea, glonţul este inscripţionat cu iniţialele Ministerului de Interne.

Pe de altă parte însă, autorităţile neagă că ar fi fost trageri astăzi acolo. „Glonţul nu aparţine Jandarmeriei. Poligonul Jandarmeriei din acea zonă se află la o distranţă foarte mare, este securitzat, îndeplineşte toate condiţiile pentru a evita un asemenea incident. Nu au fost trageri acolo azi", a declarat pentru B1 TV purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Sorin Despina.

Problema întâlnită în această după amiază deschide un subiect care include mai toate poligoanele din Bucureşti. Este vorba de faptul că unităţile militare au fost construite în zone suburbane, izolate practic de oraş şi de locuitori, dar prin dezvoltarea urbană acerbă au ajuns să fie parte din oraş.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite