Mâncare şi bani pentru a scăpa de amendă. Un agent de poliţie, acuzat de mită după ce ar fi primit 300 de lei şi alimente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurori Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Ciobotea Daniel Vasile, agent de poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

Până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, pe 26 iunie, în jurul orei 20.00, inculpatul Ciobotea Daniel-Vasile a primit de la martorul-denunţător suma de 300 de lei şi produse alimentare.

Şoferul a încercat să-l mituiască pe agent pentru a scăpa de sancţiuni pe care trebuia să le primească în urma unor abateri rutiere săvârşite cu patru zile în urmă, pe 22 iunie.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Tribunalului Bucureşti.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Footer Bucuresti
București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite