Unde faci mişcare vacanţa asta? Vezi topul celor mai sportive sectoare din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reporterii Adevărul au făcut un clasament al sectoarelor din Bucureşti în funcţie de numărul de terenuri şi baze sportive existente. Pe primul loc este sectorul 2.

La nivelul Capitalei trăiesc peste două milioane de oameni şi un număr similar de maşini circulă pe străzile din oraş în fiecare zi, iar aglomeraţia se apropie tot mai mult de cea din metropole occidentale. În aceste condiţii, spaţiile de agrement, bazele sportive şi terenurile de sport din Bucureşti devin din ce în ce mai căutate de adulţi şi copii deopotrivă.

Reporterii Adevărul au construit un clasament al sectoarelor în funcţie de locurile unde cetăţenii pot face sport. De la cele populare cum este fotbalul, tenisul sau înotul şi până la activităţi sportive mai puţin frecventate ca baschetul, tirul sau rugby-ul, Capitala oferă o paletă variată în materie de activităţi sportive.

Pe primul loc în topul sectoarelor, potrivit informaţiilor furnizate de Direcţia pentru Sport şi Tineret din Bucureşti(DSTB), se află sectorul administrat de primarul Neculai Onţanu. În această zonă a Capitalei se află cele mai multe terenuri de tenis (57), de fotbal (11) şi de mini-fotbal (16) din tot oraşul. Bucureştenii pot apela la cele gratuite sau se pot înscrie la cursurile de iniţiere din baze sportive cum sunt Complexul Sportiv National ,,Lia Manoliu", Complexul Sportiv Dinamo sau Complexul Sportiv Olimpia.

Pe lângă fotbal, tenis, înot şi baschet, în Sectorul 2 mai există un sport foarte popular, cel puţin după numărul spaţiilor amenajate - şahul. Sportul minţii, cum mai este numit, se bucură de nu mai puţin de 94 de mese de şah poziţionate în spaţii publice.

Sectorul 1 este următorul în clasament. La solicitarea făcută de „Adevărul", reprezentanţii DSTB au răspuns că în Sectorul 1 există 40 de terenuri de tenis, patru de fotbal şi alte nouă de mini-fotbal. Fiind o zonă de parcuri mari, în sectorul 1 se pot practica şi sporturi de apă cum este canotajul, Kaiac-canoe sau yachting, dar şi rugby, handbal şi volei.

O activitate sportivă relativ exclusivistă este poligonul tir care se poate face performanţă la Complexul Sportiv Triumf. Printre bazele sportive cunoscute se numără Complexul Iolanda Balaş Soter (Tineretului), Clubul Sportiv Rapid Bucureşti sau Baza Sport Arena - Politehnica.

Înot, rugby sau echitaţie

Sectorul 4 ocupă locul patru în top, având în vedere că aici există 16 terenuri de tenis, nouă de fotbal şi alte nouă de mini-fotbal. Bucureştenii din acest sector au la dispoziţie, de asemenea, terenuri de baschet, handbal sau volei, dar şi mese de ping-pong. Printre cluburile sportive populare se numără Baza Sportivă Spiru Haret (I.M.G.B.), Baza Sportivă Diamond sau Baza Sportivă Şoimii I.M.U.C.

Sectorul 3 are la dispoziţie 19 terenuri de tenis şi şase de mini-fotbal. Cei interesaţi de sportul de performanţă pot opta pentru înot, rugby, atletism sau echitaţie. Aşa cum se întâmplă şi în restul oraşului, opţiunea este între spaţiile amenajate din parcuri şi bazele sportive ca Baza Sportiva Voinicelul, Baza Sportiva Olimpia sau Baza Sportiva R.A.T.B.

Ultimele două locuri sunt ocupate aproape la egalitate de Sectorul 5 şi 6. Astfel, în ambele sectoare există un număr egal de 16 terenuri de tenis şi, respectiv, cinci terenuri de fotbal. Deosebirea este în cazul numărului de terenuri de mini-fotbal unde Sectorul 6 (5 terenuri) câştigă în faţa Sectorului 5 (2 terenuri).

Potrivit DSTB, în sectorul 6 oamenii pot face cursuri de înot (la Baza Sportiva T.C. 2000), iar în sectorul 5, cetăţenii ar putea profita de oferta Arenelor B.N.R. În sectorul administrat de Rareş Mănescu, cetăţenii pot urma cursuri de scrimă sau de rugby. Tot aici se află şi Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti cât şi ştrandul Dâmboviţa.

Un alt sport care se ridică la nivel de sport naţional în unele ţări şi care este practicat de foarte mulţi bucureşteni este tenisul de masă. Cele mai multe parcuri din Capitală au măcar patru mese de ping-pong amenajate.

În ce condiţii fac bucureştenii sport

Înscrierea copiilor la un curs de iniţiere la una dintre ramurile sportive se face prin prezenţa părintelui şi a copilului ce doreşte să practice ramura respectivă la baza sportivă. De asemenea, în răspunsul dat de DSTB se arată că programele de iniţiere se organizează doar contra-cost de către structurile sportive private, iar preţurile de acces diferă de la o bază la alta.

Pe timp de iarnă, sporturile care se practică în Bucureşti sunt patinajul şi hocheiul pe gheaţă ,,Patinoarul Mihai Flamaropol" unde părinţii îşi pot
înscrie copiii la cursuri de iniţire.

Datele autorităţilor bucureştene arată că tendinţa locuitorilor din Capitală în privinţa practicării unei ramuri sportive a scăzut datorită stării economico-sociale din ultimii ani. În aceste condiţii, cel mai popular sport practicat de catre bucureşteni rămâne fotbalul.

Cu toate că există multe baze sportive şi spaţii de sport, o bună parte din bucureşteni se orientează adesea către sălile de fitness.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Footer Bucuresti
București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite