Nu mai aruncaţi uleiul din tigaie! Pentru fiecare litru de ulei uzat colectat MOL România oferă un cadou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

MOL Romania este prima reţea de benzinării care iniţiază un program pentru colectarea uleiului alimentar uzat de la cetăţeni, cu scopul de a contribui la protecţia mediului şi la educaţia civică privind acest subiect.

Programul va fi implementat în 30 de benzinării MOL din Bucureşti, Oradea, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş şi Odorheiu-Secuiesc. În prima etapă a programului, MOL îşi propune să evalueze nevoile populaţiei în ceea ce priveşte colectarea uleiului alimentar uzat. În oraşele selectate, MOL va amplasa recipiente special concepute, cu ajutorul companiei autorizate Biofilter Romania.

"Implementarea acestui program vine ca o premieră pentru o reţea de benzinării din ţara noastră. Colectarea şi reciclarea uleiului alimentar uzat pentru a fi transformat în biocombustibil reduce atât emisiile de dioxid de carbon cât şi poluarea apelor, în cazul in care aceste substanţe ar ajunge în mod necontrolat in mediul inconjurator", a declarat Kinga Daradics, CEO MOL Romania.

260 de mii de tone de ulei alimentar, uzat pe an

"Dorim să creştem gradul de conştientizare în rândul publicului în ceea ce priveşte necesitatea colectării selective. Practic, prin acest program lărgim aria deşeurilor care trebuie să fie colectate separat şi propunem publicului larg o modalitate corespunzătoare de reciclare a uleiului alimentar uzat. În funcţie de rezultate, programul ar putea fi extins în toate benzinăriile MOL Romania", a adaugat Daradics.

Potrivit preşedintelui Fundaţiei pentru Parteneriat şi partenerul programului László Potozky, anual, în România se consumă de către populaţie aproximativ 260 de mii de tone de ulei alimentar, ceea ce înseamnă aproximativ 13 litri de ulei de persoană.

De cele mai multe ori, problema gestionării uleiului prăjit este rezolvată doar în cazul restaurantelor, unde transportul şi prelucrarea deşeurilor se desfăşoară într-un mod organizat, stabilit prin lege. Colectarea uleiului alimentar uzat de la populaţie se realizează doar într-un procent foarte mic.

Persoanele care vor înmâna, la punctele de colectare din benzinariile MOL, cel puţin un litru de ulei alimentar uzat vor primi un cadou. Uleiul colectat într-un recipient trebuie predat personalului din staţia respectivă.

Uleiul colectat de MOL România de la populaţie este predat şi intră în gestiunea companiei specializate Biofilter România, care asigură transportul şi predarea cantităţii colectate la un operator autorizat.

Procesul de reciclare constă în mai multe etape: uleiul colectat trece printr-un proces de purificare, iar după această etapă de eliminare a impurităţilor, lichidul rezultat ajunge la o uzină de producţie. Prin prelucrarea uleiului alimentar uzat se produce biocombustibil (componenta bio pentru motorină).

Iată lista locurilor din Bucureşti unde se colectează ulei alimentar uzat:

  • Bucuresti - Str. Barbu Vacarescu nr. 62-72, sect. 2
  • Bucuresti - Calea 13 Septembrie 204-206A, sect. 5
  • Bucuresti Berceni - Str. Mariuca nr. 67, sect. 4
  • Bucuresti Chiscani - Str. Chiscani nr.1 (Inters. Podul Grant), sect.1
  • Bucuresti Colentina - Sos. Colentina nr. 374E
  • Bucuresti Fundeni - Sos. Fundeni nr. 161.
  • Bucuresti Gara de Nord - Str. Dinicu Golescu nr. 29 sect. 1
  • Bucuresti Giulesti - Calea Giulești nr. 39/Pod Grant, sect.6
  • Bucuresti Giurgiului - Șos. Giurgiului nr. 200, sect.4
  • Bucuresti Iriceanu - Str. serg. Ion Iriceanu nr. 25-53, sect. 4
  • Bucuresti Iuliu Maniu - Str. Iuliu Maniu nr. 15B.
  • Bucuresti Lujerului - Str. Lujerului fn., sect. 6
  • Bucuresti Otopeni 2 - DN1, km13+00
  • Bucuresti Pallady - B-ul Theodor Pallady nr. 66, sect. 3
  • Bucuresti Postavarul - Sos. Postavarului nr. 24.
  • Bucuresti Rm. Valcea - Str. Ramnicu Valcea nr. 12.
  • Bucuresti Turnu Magurele - Str. Turnu Magurele nr. 110.-112.
  • Bucuresti Virtutii - Șos. Virtutii, nr. 48, sect. 6
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite