Tânărul care s-a dezbrăcat pe o macara şi paznicul şantierului au încasat amenzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânarul care s-a căţărat luni pe macaraua de lânga Teatrul Naţional a fost amendat de poliţie. Nici paznicul obiectivului nu a scăpat nesancţionat. Bărbatul a afişat un banner care ilustra o maşină tăiată şi un cal, semn că protestul îndemna la întoarcerea la natură.

Tânărul, care a protestat gol, luni, pe o macara a şantierului Teatrului Naţional a fost sancţionat contravenţional cu 1.000 de lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar paznicul obictivului cu 200 de lei. Studentul a fost amendat în ziua protestului inedit, precum şi agentul firmei pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, întrucât trebuia să prevină pătrunderea tânărului pe şantierul de la Teatrul Naţional Bucureşti, unde funcţiona macaraua.

Barbatul s-a furişat pe şantierul din Piaţa Universităţii şi a urcat îmbrăcat într-un costum alb, dar la scurt timp după ce a ajuns sus, a renunţat complet la haine. Curioşii s-au strâns foarte repede pentru a vedea gestul exhibiţionist al protestatarului. Unii dintre cei prezenţi luni, la Universitate, cred că personajul suferă de probleme mentale, deoarece, după ce s-a urcat în vârful macaralei, a început să danseze ca mai apoi să renunţe la haine.

Protest la înălţime în Piaţa Universităţii Protest la înălţime în Piaţa Universităţii Protest la înălţime în Piaţa Universităţii

CLICK pe fotogalerie pentru a vedea mai multe imagini de la protestul inedit!

Tânărul care a protestat gol pe macara rămâne internat în Spitalul de Psihiatrie "Al. Obregia", fiind monitorizat continuu. "Bărbatul a fost evaluat, marţi dimineaţă, de o comisie de specialişti din Spitalul «Alexandru Obregia»". Comisia a decis ca pacientul să rămână internat şi să fie monitorizat continuu. În plus, bărbatul va primi tratament de specialitate", a explicat purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Rodica Năstase.

Citeşte şi: UPDATE Protest la înălţime în Piaţa Universităţii: ambulanța în care se afla tânărul a fost blocată de mulțime

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Footer Bucuresti
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite