Amenzi de un milion şi jumătate de lei în Bucureşti, pentru nereguli la produsele comercializate de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, a detaliat pregătirile instituţiei pe care o conduce pentru sărbătoarea Paştelui în Bucureşti. Pe lângă asigurarea liniştii publice, autorităţile vor supraveghea îndeplinirea normelor sanitare veterinare şi de sănătate publică pentru toate produsele de Paşte comercializate în pieţe şi magazine.

În ultima lună şi jumătate, în Bucureşti au fost controlate 2.008 de societăţi comerciale. S-au avut în vedere cazurile de evaziune fiscală şi respectarea normelor de sănătate publică pentru produsele vândute.

În urma acestor controale, amenzile pentru neregulile găsite au însumat 1.529.850 lei, iar 44 de societăţi comerciale au fost chiar închise. Peste 8.500 de kilograme de fructe şi legume stricate aflate pe rafturi au fost confiscate, iar aproape o tonă de carne de miel a avut aceeaşi soartă.

Garda Financiară a aplicat 9 măsuri asiguratorii în valoare de peste 4,5 milioane de lei şi a făcut 10 sesizări penale pentru un prejudiciu de  aproape 3 milioane. In plus, s-a colectat TVA în avans în valoare de 13.718.034 lei.

Pentru asigurarea liniştii în noaptea de Înviere, Poliţia Municipiului Bucureşti şi Direcţia de Jandarmi vor supraveghea locurile aglomerate, de la biserici, la zona metrourilor, pieţe, târguri şi supermarketuri. Se încearcă astfel prevenirea furturilor şi combaterea fenomenelor de cerşetorie şi vagabondaj. Traficul va fi, de asemenea, supravegheat pentru fluidizarea aglomerărilor mari care se preconizează în Capitală.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Footer Bucuresti
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite